Data publicării:

Sezonierii români, aşteptaţi şi în Marea Britanie. Dan Mihalache: Cred că trebuie să ne ferim acum

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Mihalache - foto Agerpres
Mihalache - foto Agerpres

Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a anunţat că sezonierii români sunt aşteptaţi şi în Marea Britanie în perioada următoare. Acesta a transmis şi o serie de sfaturi pentru românii din Regat în contextul sărbătorilor pascale ortodoxe. 

"Noi am încercat să facem un apel la toți cetățenii români care trăiesc, muncesc, învață aici, să evite în această perioadă tentația de a merge spre țară. Eu pot să înțeleg situația destul de dificilă în care se află familiile, ar fi vrut să își vadă rudele, ar fi vrut să sărbătorească împreună cu familiile lor, însă din punctul meu de vedere, în actualul context, e o aventură și nu recomand nimănui să se angajeze la această aventură. Știţi foarte bine că zborurile aeriene sunt suspendate temporar, sunt oameni care doresc să plece cu mașina, să traverseze toată Europa, sunt foarte multe reglementări diferite la granițe și s-ar putea să aibă surprize destul de neplacute, pe de-o parte, ca să nu mai vorbim de faptul că la sfârșitul acestui voiaj, îi așteaptă inevitabil 14 zile de carantină.

Deci oricâte calcule și-ar face unii mai curajoși, că vor scăpa cumva, că vor intra, că vor zbura, să spunem pe la Sofia sau vor pleca de la Dublin, unde mai sunt curse, nu le recomand acest lucru. E un an de sacrificiu, un an în care trebuie să acceptăm cu toții că aceste sărbători le vom petrece într-un cerc foarte restrâns cu cei mai apropiați oameni, cu soția, cu soțul, cu copiii și cam atât. În al doilea rând, le recomand să respecte măsurile de autoizolare, care există și aici, în Marea Britanie. Nu facem astfel decât să îi protejăm pe cei care ne sunt dragi, să ne protejăm pe noi și să îi protejăm și pe ei.", a explicat Dan Mihalache pentru Digi24. 

Români care au cerut ajutorul Ambasadei 

"Slavă Cerului că, spre deosebire de alte ţări europene şi sper ca lucrurile să se menţină în aceşti parametri şi în perspectiva următoarelor săptămâni, numărul celor care au apelat la Ambasadă nu a creat o presiune foarte mare, deci a fost un fenomen, până la urmă, pe care l-am gestionat, să spun am avut undeva între 100 şi 150 de cazuri excepţionale, pe care a trebuit să le gestionăm, mă rog, în funcţie de resursele pe care le-am avut şi de tematică. Unii oameni au rămas fără loc de muncă, alţii aveau contracte zero, alţii erau pur şi simplu turişti şi trebuiau să-şi găsească o rezolvare, alţii erau studenţi aflaţi în schimburi de experienţă. Nu a creat, cel puţin deocamdată, o presiune la fel de mare ca asupra ambasadelor noastre din alte state. Sper ca lucrurile acestea să nu se schimbe - repet - în viitorul apropiat. Sigur, apare o întrebare care este cumva una din temele pe care le pun diverşi cetăţeni, când vor exista şi dacă vor exista zboruri, un zbor de repatriere. sau zboruri de repatriere. Eu vreau să le spun şi pe această cale, ca să lămuresc întrebarea: în măsura în care vor fi cereri, acest lucru va putea fi organizat, dar, deocamdată, numărul acestor cereri face cam complicată alcătuirea unui asemenea zbor. Suntem în discuţie cu companiile aeriene, eu, totuşi, sper ca, la un moment dat, în următoarele săptămâni, zborurile comerciale, zborurile de linie, să fie reluate spre Marea Britanie şi, atunci, lucrurile vor fi mult mai simple. Eu invit pe toţi cei care au probleme cu adevărat complicate să viziteze site-ul nostru, al ambasadei, acolo există un formular pe care se pot înscrie, ei vor fi automat, imediat contactaţi de colegii noştri de la Secţia Consulară, pentru a găsi rezolvări, pentru că, repet, tematica este diferită, unii au rămas fără casă, alţii au rămas fără serviciu şi fără venituri, alţii au probleme cu repatrierea. Deci, în funcţie de problematică, încercăm să grupăm aceste tematici şi să găsim pentru fiecare o rezolvare, cu rugămintea pentru concetăţenii noştri, de a avea înţelegere, pentru că şi noi funcţionăm sub pandemie, şi noi avem limitările noastre, avem inclusiv probleme legate de resusele pe care le putem mobiliza. Există toată deschiderea din partea colegilor din Ambasadă, de a ajuta pe toată lumea.", a mai spus acesta. 

Britanicii vor sezonieri români

 

"Am primit diverse semnale şi din Scoţia, este vorba mai ales şi din partea de Sud a Marii Britanii, este vorba mai ales de nevoia de sezonieri, de muncitori sezonieri, care să se ocupe de cules recoltele, şi aşa mai departe. E un anumit tip de îngrijorare, mai ales în zona de agricultură din Marea Britanie faţă de ceea ce va însemna lipsa de forţă de muncă. Eu vă spun că n-am dorit până în momentul de faţă să implicăm statul într-un asemenea dialog, pentru că mi se pare că lucrurile trebuie să se aşeze pe un făgaş normal şi să vedem pe viitor cum ele pot fi organizate şi în beneficiul muncitorilor români şi în beneficiul economic. Însă, acum mi se pare prematur şi vedeţi ce reacţii de polarizare a generat toată povestea de transferul forţei de muncă în Germania. Cred că în momentul de faţă trebuie să ne ferim să încurajăm aceste mişcări de... mişcarea unui număr important de oameni dintr-o parte în alta. Ceea ce va fi în viitor, vom vedea.", a conchis Dan Mihalache. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel