Data publicării:

Serviciile britanice, evaluarea situației actuale de pe front: Ambele țări au parte de pierderi mari

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ministerul britanic al Apărării a informat duminică că pe frontul din Ucraina se înregistrează “pierderi mari” atât de partea ucraineană, cât și de partea rusă, în urma unor lupte intense, conform datelor furnizate de serviciile sale secrete.

Potrivit Agerpres, cele mai multe victime ruse au fost înregistrate de la bătălia pentru Bahmut, un oraș din regiunea Donețk (est), care a avut loc în martie. Ministerul nu a oferit cifre exacte privind numărul de morți și răniți, dar a precizat că cele mai violente confruntări au loc în Zaporojie (sud), în partea de vest a regiunii Donețk (est) și în apropierea Bahmut (est).

“În toate aceste zone, Ucraina continuă să desfășoare operațiuni ofensive și a obținut mici succese”, se arată în raportul zilnic al ministerului. În schimb, în sud, Rusia reușește adesea “operațiuni defensive destul de eficiente”.

Ministerul britanic al Apărării publică rapoarte zilnice despre războiul din Ucraina de la începutul acestuia, acum aproape 16 luni. Moscova acuză Londra de o campanie de dezinformare, conform DPA.

Fiecare zi devine un iad pentru ruși, spun ucrainenii

Generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski, comandantul Grupului de forțe strategice și operaționale ucrainene Tavria, a declarat duminică că forțele ruse au pierdut trupe și echipamente militare echivalente cu mai mult de patru companii în doar 24 de ore, potrivit EFE.

“Fiecare zi devine un iad pentru ruși. Soldații noștri îi nimicesc pe inamici cu măiestrie”, a spus el într-un mesaj pe Telegram, adăugând că “în ultimele 24 de ore, pierderile inamicului în morți și răniți au fost de peste patru companii”.

În sectorul Tavria, un termen topografic pentru desemnarea mai multor zone din sud-estul Ucrainei, “unitățile de rachete și de artilerie ale Forțelor de apărare ucrainene au efectuat 1.829 de tiruri în cursul zilei precedente”, a precizat el.

Potrivit lui Tarnavski, trupele ucrainene au distrus sau deteriorat ‘77 de echipamente militare inamice’, printre care a menționat un elicopter Ka-52, 24 de tancuri, 12 vehicule de luptă ale infanteriei, 3 vehicule blindate multifuncționale de lupta, 2 transportoare blindate de personal, 2 drone Orlan-10, o dronă Zala și un sistem de rachete antitanc Șturm-S.

De asemenea, au fost distruse 12 depozite de muniții rusești

 

Serviciile de informații din Estonia consideră că Ucraina nu și-a declanșat încă contraofensiva propriu-zisă, potrivit unei declarații făcute sâmbătă de colonelul Margo Grosberg, șeful Centrului de informații al Forțelor de apărare estoniene, citat de agenția de presă locală ERR.ee.

Forțele ucrainene desfășoară o etapă preliminară a unei operațiuni ofensive, al cărei scop este identificarea punctelor slabe ale apărării rusești, a afirmat Grosberg.

“Evident, inițiativa este de partea forțelor ucrainene, ceea ce înseamnă că ele însuși aleg momentul, locul și mijloacele prin care intenționează să atace unitățile inamice, în măsura în care capabilitățile ofensive le permit”, a spus înaltul responsabil militar estonian, care nu este de acord cu aprecierea că ofensiva ucraineană “ar stagna”.

“Rusia a construit timp de nouă luni linii defensive…Conform unei doctrine cunoscute, partea aflată în atac are nevoie de un avantaj numeric de trei la unu în personal și arme. Din păcate, ucrainenii nu au acum un asemenea avantaj. Raportul de forțe este în prezent de unu la unu. Prin urmare, pentru a nu-și asuma riscuri inutile, ucrainenii abordează ofensiva mai metodic, mai atent și mai calm, întrucât pentru ei atât resursele umane, cât și cele tehnice sunt la prețul aurului”, a explicat șeful serviciilor de informații militare din Estonia.

Prin urmare, consideră el, nu ar trebui să ne așteptăm la o intensificare a ofensivei armatei ucrainene în următoarele zile, notează portalul ucrainean Liga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel