Potrivit iniţiatorilor, mai mulţi parlamentari PSD şi PNL, modificarea articolului 139, alin. 1 din Legea nr. 53/2003 este oportună întrucât de Ziua Copilului în majoritatea grădiniţelor şi şcolilor primare sunt organizate spectacole, însă fiind o zi de lucru părinţii sunt nevoiţi să îşi ia concediu pentru a putea asista la aceste evenimente.
'Lipsa părinţilor din cadrul acestor evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinţei de a-i face mândri şi de a primi aprecierea părinţilor, copiii au nevoie de susţinere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoţională ridicată şi reprezintă o sursă de stres pentru ei', susţin iniţiatorii, în expunerea de motive a propunerii de lege.
Ei punctează că timpul petrecut alături de părinţi joacă un rol esenţial în formarea personalităţii copilului.
'Într-un sondaj realizat de Gallup în ianuarie 2010, aproape din jumătate din copii au răspuns că petrec în medie o oră pe zi dintr-o săptămână împreună cu părinţii. Mai mult, în timpul petrecut împreună, copiii şi părinţii comunică foarte puţin şi interacţionează la nivel superficial. Lipsa de timp şi comunicare este o realitate pe care o simt şi o conştientizează cei mai mulţi dintre părinţi', se mai arată în expunerea de motive.
Propunerea de lege are caracter organic, iar Senatul a adoptat-o în calitate de primă Cameră sesizată cu 98 de voturi 'pentru' şi un vot 'împotrivă'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video