Şeful Biroului Vamal Ploiești, Cornel Costea, a declarat, în faţa judecătorilor, că a luat mită 90.000 de lei, din care a oprit o treime, iar restul i-a împărţit între vameşi şi alte persoane şi că, după ştiinţa sa, banii ajungeau la Sorin Blejnar.
[caption id="attachment_41246" align="alignleft" width="297" caption="Sursa foto: www.altphel.ro"][/caption]Magistraţii care au decis arestarea preventivă a lui Costea pentru 29 de zile arată în motivarea acestei hotărâri că acesta a fost sincer pe parcursul audierii, descriind în amănunt modul în care se derulau activităţile şi în care se împărţeau banii. Instanţa arată că potrivit lui Costea, "în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011 a primit suma de 90.000 de lei din care lui i-au revenit 30.000 de lei, restul împărţindu-i între vameşi şi alte persoane, ca P.P. şi P.S., bani care, după ştiinţa sa ajungeau la preşedintele S.B.". În ceea ce priveşte suma de 10.000 de lei, la primirea căreia a fost prins în flagrant delict, Costea a declarat că banii erau "dintr-o restanţă mai mare", şi au fost puşi în biroul său conform propriilor instrucţiuni date numitului V.C.V., informează Mediafax.
Şeful Biroului Vamal Ploieşti, arestat preventiv pentru corupţie, a fost prins în flagrant delict în timp ce primea 10.000 de lei pentru favorizarea unor firme de import-export din Turcia, în cauză fiind efectuate cercetări şi faţă de alţi lucrători vamali de la Ploieşti. Procurorii anticorupţie îl acuză pe Cornel Costea, director al Biroului Vamal Ploieşti, de luare de mită în formă continuată şi complicitate la fals intelectual în formă continuată. Cornel Costea. a fost prins în flagrant delict, joi, în timp ce primea suma de 10.000 lei, prin intermediar, de la persoana denunţătoare.
Citeşte şi:
Cazul Costea se extinde. Procurorii DNA, surprinși că acţiunea duce la persoane cu funcţii înalte
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol