Data publicării:

Şedinţă Guvern 15 decembrie: Detalii despre actele normative adoptate

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Actele normative aprobate în ședința Guvernului României din 15 decembrie 2021.

PARTEA I

 

ORDONANȚE DE URGENȚĂ

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri de protecție socială în domeniul pensiilor din sistemul public, pentru anul 2022

Începând cu 1 ianuarie 2022, punctul de pensie va fi majorat cu 10%, iar indemnizația socială pentru pensionari cu 25%, potrivit Ordonanței de Urgență adoptate de Guvern. Astfel, valoarea punctului de pensie crește de la 1.442 lei, cât este în prezent, la 1.586 lei. Actul normativ aprobat de Executiv mai prevede că, începând cu anul 2023, valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, comunicați de Institutul Național de Statistică.

De asemenea, prin același act normativ, Guvernul a aprobat majorarea indemnizației sociale pentru pensionari, de la 800 lei la 1.000 lei.

Măsurile aprobate sunt în acord cu angajamentele asumate prin Programul de Guvernare și vor fi fundamentate în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat pentru anul 2022.

Comunicatul Ministerului Muncii: http://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/6453-majorarea-punctului-de-pensie-cu-10-si-a-indemnizatiei-sociale-pentru-pensionari-cu-25-de-la-1-ianuarie-2022

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru acordarea indemnizației compensatorii pentru persoanele cu handicap

Alocația de stat pentru copii va fi majorată începând cu 1 ianuarie 2022, potrivit Ordonanței de Urgență aprobate de Guvern. De asemenea, se va acorda anul viitor o indemnizație suplimentară pentru persoanele cu dizabilități, respectiv a 13-a indemnizație.

Mai exact, alocația de stat pentru copii crește la 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, și la 243 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani, dar și după această vârstă pentru tinerii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Alocația de stat se cumulează cu indemnizația lunară, cu stimulentul lunar sau stimulentul de inserție prevăzute de OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Ordonanța de Urgență aprobată astăzi de Guvern mai stabilește că, începând din anul 2023, cuantumul alocației se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică.

O altă măsură prevăzută de noul act normativ se referă la acordarea, în mod excepțional, a unei indemnizații suplimentare, cea de-a 13-a, pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de venituri. Indemnizaţia compensatorie se acordă o singură dată, anul viitor, în luna ianuarie, astfel:

pentru adulții cu dizabilități, indemnizația compensatorie va fi de 350 de lei pentru persoana cu handicap grav, 265 de lei în cazul handicapului accentuat și 60 de lei pentru persoana cu handicap mediu. pentru părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție specială, indemnizația compensatorie se ridică la 300 de lei pentru copilul cu handicap grav, 175 de lei pentru cel cu handicap accentuat și 60 de lei pentru copilul cu handicap mediu.

Și aceste măsuri sociale sunt în acord cu angajamentele asumate prin Programul de Guvernare și vor fi fundamentate în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat pentru anul 2022.

Comunicatul Ministerului Muncii: http://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/6452-majorarea-alocatiei-de-stat-pentru-copii-si-acordarea-celei-de-a-13-a-indemnizatii-pentru-persoanele-cu-dizabilit%C4%83ti

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative și a art. III din Legea nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative

Toate categoriile de personal din sistemul public care au obligația depunerii declarației de avere și de interese, potrivit Legii nr. 176/2010, vor putea completa şi depune aceste documente fie cu semnătură olografă, fie certificate cu semnătură electronică calificată, până la data de 1 ianuarie 2023.

De asemenea, toate autoritățile publice, instituțiile publice sau unitățile din care fac parte aceste persoane au obligația de a asigura deponenților certificate calificate pentru semnătură electronică,  până la  data de 31 decembrie 2022. 

Prin ordonanța de urgență adoptată astăzi, Guvernul a amânat cu un an termenele pentru îndeplinirea obligațiilor referitoare la depunerea declarațiilor de avere și de interese exclusiv în format electronic.

Este reglementată, astfel, o procedură unitară și coerentă a modalității de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese, prin intermediul platformei online de declarare a averii și a intereselor, denumită e-DAI, gestionată de Agenția Națională de Integritate.

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administraţiei penitenciare

Actul normativ adoptat de Guvern creează temeiul legal în vederea acordării majorării pentru titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional pentru poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciare (până la intrarea în vigoare în integralitate a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice). Astfel, se asigură egalitate de tratament salarial între personalul din cadrul sistemului administraţiei penitenciare (poliţişti de penitenciare şi personal civil) şi personalul din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că salarizarea acestor categorii de personal este similară, reglementată de aceleaşi dispoziţii legale (Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 – Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Apărare, ordine publică şi securitate naţională”).

Comunicatul Ministerului Justiției: https://www.just.ro/echitate-salariala-pentru-politistii-si-personalul-civil-din-sistemul-penitenciar/

HOTĂRÂRI

HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2022

Hotărârea de Guvern a fost aprobată. Bugetul Trezoreriei Statului a fost stabilit astfel:

Venituri în sumă de 213,1 milioane lei (constituite din dobânzi, majorări de întârzieri pentru venituri nevărsate la termen și alte venituri) Cheltuieli în sumă de 111,9 milioane lei (destinate pentru comisioane cuvenite BNR și instituțiilor de credit, dar și pentru plata dobânzilor aferente depozitelor și disponibilităților păstrate în contul Trezoreriei) Bugetul Trezoreriei este prevăzut cu un excedent de aproximativ 101,2 milioane lei Angajarea cheltuielilor pentru anul 2021, din bugetul Trezoreriei Statului, se efectuează în limita creditelor bugetare aprobare.

HOTĂRÂRE privind transmiterea unui imobil constituit din construcții, din domeniul privat în domeniul public al statului, înscrierea unui imobil constituit din teren și construcții, situat în municipiul Botoșani, județul Botoșani, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naționale, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Hotărârea de Guvern a fost aprobată.

HOTĂRÂRE privind acordarea cetățeniei române doamnei „Moskalova Kateryna”

Doamna Moskalova Kateryna, cetățean ucrainean, prin evoluția sa şi prin valoarea sportivă excepțională, este în atenția Federației Române de Sambo pentru participarea la competiții internaționale, campionate continentale, Campionate Mondiale, turnee internaționale.

 Hotărârea de Guvern a fost aprobată.

HOTĂRÂRE privind compensarea costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anii 2017, 2018 și 2019

Actul normativ aprobat de Guvern prevede alocarea sumei de 20,178 milioane lei din bugetul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, pe anul 2021, pentru  Compania Națională Poșta Română SA. Această sumă reprezintă compensarea costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal pentru anii 2017 (4,252 milioane lei), 2018 (6,285 milioane lei)  și 2019 (9,640 milioane lei).

HOTĂRÂRE privind eliberarea domnului Holban Viorel din funcţia de subprefect al județului Buzău

Actul normativ a fost aprobat.

MEMORANDUMURI

MEMORANDUM cu tema: Aprobarea Planului anual de transpunere a directivelor UE – 2022

Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de coordonator în domeniul afacerilor europene, elaborează și supune spre aprobare Guvernului planuri anuale de transpunere a directivelor UE. România, ca stat membru al Uniunii Europene, are obligația să transpună la termen, complet și corect,  directivele UE, precum și pe cea de a transmite Comisiei Europene măsurile naționale de transpunere.

Planul anual de transpunere a directivelor UE-2022 a fost aprobat, prin Memorandum, în ședința de guvern  din 29 iunie 2021.

Având în vedere modificările intervenite în structura Executivului, noul Memorandum aprobat în ședința de astăzi a Guvernului oferă o imagine actualizată (la data de 7 decembrie 2021) în ceea ce privește efortul de legiferare necesar pentru transpunerea directivelor europene.

MEMORANDUM cu tema: acord de principiu privind oportunitatea aprofundării discuțiilor privind participarea României la runda de suplimentare a fondurilor Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare - IDA20

Memorandumul aprobat reprezintă acordul de principiu privind oportunitatea aprofundării consultărilor privind participarea României la runda de suplimentare a fondurilor Asociației Internaționale pentru Dezvoltare - IDA20, în calitatea țării noastre de membru al acestei structuri financiare din cadrul Grupului Băncii Mondiale (GBM). În acest sens, consultările se pot organiza, de către Ministerul de Finanțe și Ministerul Afacerilor Externe, cu reprezentanții GBM în privința nivelului orientativ al cuantumului contribuției așteptate din partea țării noastre, precum și alte detalii privind modul de efectuare a acestei contribuții.

O decizie în acest sens va fi luată ținând cont de avantajele și aspectele sensibile ale unui astfel de demers pentru țara noastră la acest moment, specificate în textul Memorandumului.

GBM a lansat runda de suplimentare a fondurilor IDA - runda IDA20 - la începutul acestui an cu scopul de a sprijini țările în procesul de redresare din criza CGVID-19 și de tranziție către o dezvoltare verde, rezistentă și incluzivă. Runda IDA20 se va încheia în decembrie 2021 cu un pachet ce vizează sprijinul financiar pentru 79 de țări pentru intervalul iulie 2022 - iunie 2025.

România a devenit membru al IDA la 12 aprilie 2014, decizie justificată prin necesitatea consolidării poziției țării noastre în instituțiile financiare din cadrul GBM și prin oportunitatea de a sprijini astfel acțiunile de asistență pentru dezvoltare asumate de țara noastră prin intermediul unei asistențe de tip multilateral derulată de o instituție cu o vastă experiență în acest domeniu.

NOTE

NOTĂ privind aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Local Moinești, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea imobilelor înscrise în cartea funciară nr.67045, respectiv nr.67056, din domeniul public al municipiului Moinești în domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie, în vederea realizării obiectivului de investiții „Lucrări de amenajare spații de tratament cu spații de cazare, localitatea Moinești, str. Tudor Vladimirescu, Municipiul Moinești, jud. Bacău”

Cele două imobile reprezintă suprafețe de teren care se învecinează cu Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie din Moinești și sunt necesare Institutului pentru amenajarea exterioară a Secției Sanatoriale Balneare, mai exact pentru realizarea circuitelor funcționale – realizarea unui lift exterior, a unei scări de incendiu (ambele anexate clădirii existente) și o amenajare a terenului în mod corespunzător (parcare,  generator  electric  de  rezervă,  circuit  energie  verde,  instalație  auxiliară  de  climatizare), asigurare circuite pacienți;

Primăria Moinești a aprobat trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Moinești a respectivelor suprafețe de teren.

 PARTEA A DOUA

ORDONANȚE DE URGENȚĂ

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind implementarea formularului digital de intrare în România

Începând cu 20 decembrie 2021, persoanele care intră în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat astăzi de Guvernul României.

Comunicatul Guvernului:

Cele mai frecvente întrebări și răspunsuri: https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/introducerea-formularului-digital-de-intrare-in-romania-i-intrebari-i-raspunsuri-frecvente-referitoare-la-acesta

HOTĂRÂRI

HOTĂRÂRE privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzută la art. 6 alin.(1) lit.e) din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr.15/2021, cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respective teatre, opera și filarmonici

Un număr de 61 teatre, opere şi filarmonici din 30 de județe vor primi, în total, 132,4 milioane lei, potrivit Hotărârii aprobate de Guvern. La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul vine din nou în sprijinul unităților administrativ-teritoriale care nu au capacitatea financiară pentru a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționalității și a investițiilor din cadrul acestor instituții culturale. Fondurile alocate astăzi se adaugă celor distribuite în data de 6 octombrie a.c., când instituții de cultură din 34 de județe au beneficiat de aproape 134 milioane lei.

Comunicatul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: https://www.mdlpa.ro/subarticles/5/guvernulndlpafinantare61teatreoperefilarmonici

HOTĂRÂRE pentru modificarea art.10 din Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

Prin actul normativ aprobat de Guvern se completează sumele necesare pentru plata către fermieri a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul III al anului 2021 (perioada 1 iulie 2021 – 30 sept. 2021).

Astfel, se majorează cu 187,963 milioane lei fondurile alocate schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură  de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2021. Suma totală alocată cu această destinație crește de la 569 milioane lei, la 757 milioane lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va începe efectuarea plăților către beneficiari după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Comunicatul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale: https://www.madr.ro/comunicare/7195-motorina-agricultura-trim-iii-2021.html

HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 pentru Societatea ”Avioane Craiova” S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei

Hotărârea aprobată de Guvern a fost elaborată având în vedere:

realizările indicatorilor economico-financiari la finalul anului 2020; nivelul veniturile totale ale societății sunt în sumă de 68,11 milioane lei și este egal cu nivelul cheltuielilor totale în sumă de 68,11 milioane lei; nivelul mediu estimat al inflației pe anul 2021: 2,4%, prevăzut în Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acesteia pe anii 2022-2024 publicat de Ministerul Finanțelor; nivelul total al cheltuielilor care a fost estimat în funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfășurării în condiții de siguranță în exploatare, precum și în condiții normale a activității;

HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 pentru Societatea ROMAERO S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei

Hotărârea aprobată de Guvern a fost elaborată având în vedere:

realizările indicatorilor economico-financiari la finalul anului 2020; nivelul veniturile totale ale societății sunt în sumă de 112,551 milioane lei, în scădere cu 7,98% față de nivelul realizat la finalul anului 2020; nivelul cheltuielilor totale ale societății sunt în sumă de 165,535 milioane lei, în scădere cu 7,05% față de nivelul realizat la finalul anului 2020; nivelul mediu estimat al inflației pe anul 2021: 2,4%, prevăzut în Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acesteia pe anii 2022-2024 publicat de Ministerul Finanțelor; nivelul total al cheltuielilor care a fost estimat în funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfășurării în condiții de siguranță în exploatare, precum și în condiții normale a activității;

HOTĂRÂRE privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 786/2021 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei

Hotărârea a fost aprobată de Guvern. Elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2021 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară are ca obiect principal de activitate dezvoltarea de tehnologii necesare asigurării suportului științific și tehnic național pentru domeniul de energie nucleară.

În acest sens, s-a avut în vedere creșterea de la 84.974 mii lei la 94.416 mii lei a  sumei alocate de la bugetul de stat pentru programul anual Cercetare 2021 privind dezvoltarea suportului tehnic național și cooperarea internațională pentru energia nucleară, ca urmare a punerii în aplicare a OUG 97/2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021.

Cheltuielile de natură salarială s-au menținut la nivelul aprobat prin HG nr. 786/2021.

MEMORANDUMURI

MEMORANDUM cu tema: Rezultatele procedurii pentru desemnarea candidaților României pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aprobarea propunerilor finale de către Guvern

Guvernul a luat act de propunerile Ministerului Justiției pentru funcția de judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Candidații propuși sunt Sebastian Rădulețu, Bogdan Iancu, Răzvan Horațiu Radu. Pe lista de rezervă a candidaților României la Curtea Europeană a drepturilor Omului, Ministerul Justiției i-a propus pe Claudia Jderu și Mihaela Tofan. 

Candidații au fost deciși de către Comisia de selecție, pe baza dosarelor de candidatură și a interviurilor susținute, în ordinea descrescătoare a voturilor obținute. Anunțul rezultatului selecției candidaților a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției: https://www.just.ro/wp-content/uploads/2021/12/Anunt.pdf

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel