Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Secretul lui Alexandru Lulescu, dezvăluit de Arșinel
Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
L-am reîntâlnit sâmbătă seară pe Alexandru Lulescu. Unde altundeva decât pe scenă, acolo unde a debutat acum mai bine de 60 de ani. În cadrul spectacolului „Aer bun de Savoy” alături de Alexandru Arșinel, Vasile Muraru, Ana Maria Donosa, Cristian Simion, Valentina Fătu, Liliana Mocanu, Sandală Ladoși și alți componenți ai minunatului teatru de revistă „Constantin Tănase”.
Chiar dacă la acest spectacol orchestra condusă de dirijorul Dan Dimitriu nu apare fizic, muzica de bună calitate animă spiritele sub dansul seducător al trupei de balet coordonată de Cornel Popovici.
Toți au fost buni dar mă întreb care este cu adevărat secretul lui Alexandu Lulescu și cum reușește acesta ca la 85 de ani să smulgă atâtea hohote de râs, interacționând cu sala și adaptându-și umorul la vremuri atât de schimbătoare, pretențioase și tot mai „wirelss-iste". Sau poate tocmai acesta e farmecul, să fii tu însuți, o naturală împletitură de sinceritate și umor sau să nu te iei prea în serios și doar să te bucuri de viață?
Tănase ar avea de ce să fie mândru
În 1919 marele Constantin Tănase (1880-1945) punea bazele teatrului de cabaret și revistă „Cărăbuș" care a atras pentru mai bine de trei decenii multă lume pe Calea Victoriei 33-35, loc umoristic ;i satiric sacru, unde s-au spus mari adevăruri ca: „Pleacă-ai noștri, vin ai noștri! E sloganul cunoscut; Iarăși am votat ca proștii, Și cu asta ce-am făcut?". În 1945, deși războiul se termină România pierde în interval de exact 3 luni (29 mai-29 august) alte două mari valori, pe Mihail Sebastian (fără legătură cu teatrul Cărăbuș) , care moare la 38 de ani și pe Constantin Tănase, la 65. Ambii ar mai fi putut da mult culturii române. Înclin să cred că nu sunt verosimile poveștile cu morțile lor suspecte, cu un asterisc pentru moartea lui C. Tănase, caz pe care nu l-am studiat atât de aproape ca pe cel al lui Mihail Sebastian. În amintirea fondatorului „Cărăbușului" de inspirație pariziană avem însă filmul „Actorul și sălbaticii" realizat în 1975 de Manole Marcus, după scenariul lui Titus Popovici, în excepționala interpretare a lui Toma Caragiu, aflat și el cu numai doi ani înainte de dispariția fizică. Filmul te pune pe gânduri la modul cel mai serios (specific scenariilor lui Popovici, vezi și Secretul lui Bachus) și te pune în fața unei întrebări care se tot reactualizează: până unde poate merge umorul și unde se întâlnește el cu cenzura? Pentru că dacă ar fi să analizăm afirmația lui Freud „Glumind putem spune orice, chiar și adevărul" realizăm că nu a trecut atât de mult de la vremurile tulburi în care pentru umorul său Constantin Tănase primea amenințări cu moartea. Dar mai bine să încheiem vesel și actual, că așa i-ar fi plăcut: „Altă chestie/E scoaterea la pensie/Astăzi ești funcționar/Însă mâine pensionar./Poate te interesează/Pensia cum se calculează./Ei, uite cum se calculează:/Din 35 de ani serviciu/Care vor fi socotiți/Scazi primii ani de școală/Și absențele de boală,/Zilele de sărbătoare,/Orele suplimentare,/Plus un an şi patru luni./Tragi o linie şi aduni./Pe urmă împarți la cinci, apoi/Ce-ţi dă înmulțești cu doi,/Scazi anul când te-ai născut,/Adaugi tot ce-ai scăzut/Şi la cifra ce-a ieşit/Pui un zero la sfârşit."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
