• Sunt mamă de băiat și mi-a luat timp să-mi fac curaj să văd ”Adolescence”. Am crezut că mă va măcina

Singura scena emoționantă din ”Adolescență coruptă” a fost cea de final, în care tatăl își exprimă emoția și regretul că ar fi putut face, poate, mai mult.
În rest, am așteptat, timp de patru episoade, să văd acel moment care să mă încarce emoțional, pentru a aprecia valoarea miniseriei ”Adolescence”.
Sunt mama unui băiețel încă mic, căruia abia încep să-i descopăr reacțiile în diferite contexte sociale. Ca orice părinte preocupat de propriul copil, te gândești la fiecare pas pe care-l faci în educația copilului, la fiecare gest, la fiecare replică neconforme ”parentingului”. Citești cărți, te documentezi și te auto-taxezi când ”te-ai scăpat din mână”. Zâmbetul copilului și micile gesturi inocente și frumoase îți confirmă că... faci bine, că te-ai descurcat cumva, până în acel moment.
Însă, durerea unui părinte care crește un copil aparent inocent, dar, influențat de contextele sociale, ajunge un posibil criminal, nu poate fi decât îngrozitoare.
Dar miniseria ”Adolescence”, deși axată aparent pe copil, este portretul tatălui: se închide în sine și, câteodată, este marcată de furie bruscă și nestăvilită. Nici măcar nu-și înghite lacrimile.
Mi-a luat mult timp și am primit multe mesaje să mă uit la ”Adolescence” și, în final, n-am apreciat timpul petrecut pentru a-l urmări, ba chiar, recunosc, în unele momente, m-a pierdut sau am derulat.
Nu apreciez filmele bune? Desigur, se poate spune și asta. Deși psihologia și misterul îmi sunt ”prieteni”. La ce m-aș fi așteptat? La personaje mai profund conturate, mai puternice, ceva mai caracterizate. Se spunea - nu știu dacă mai este de actualitate - că un film bun este cel care, în final, te lasă cu semne de întrebare. Dar ”Adolescence” are și (multe) întrebări de parcurs. Poate că ar fi fost unele justificate dacă măcar o parte ar fi avut un răspuns până la final. Poate n-am înțeles eu, deși superficialitatea nu mă caracterizează. Poate că n-am simțit, că am copilul mic. Sau poate că pur și simplu filmul nu vine nici cu emoție, nici cu mister, nici nu personaje puternice, nici cu un scenariu remarcabil, doar cu mult marketing.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News