Se oprește curentul în București, Ilfov și Giurgiu
Zone din Municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor rămâne, joi, fără energie electrică, din cauza unor lucrări de revizii, reparaţii şi modernizări planificate de E-Distribuţie Muntenia, a anunţat compania.
Potrivit sursei citate, în Capitală, sunt planificate întreruperi de scurtă durată ale alimentării cu energie electrică, între orele 1:00 şi 7:00, pe Calea Moşilor - între Bulevardul Carol I şi Şoseaua Mihai Bravu, dar şi în perimetrul cuprins între Bulevardul Ion Mihalache, strada Turda, calea Griviţei, bulevardul Banul Manta.
De asemenea, în intervalul orar 8:00 - 16:00, curentul electric va fi întrerupt pe strada Crişana, între orele 9:00 - 15:00 pe străzile Horaţiu, Atanase Iinescu, Victor Manu, Vatra Luminoasă, Corbeasca, Virgil Lazarovici şi Laurenţiu Claudian, iar între orele 9:00 - 17:00 pe străzile Emil Pangratti, Doctor Paleologu şi Pictor Ştefan Luchian, respectiv pe Calea Moşilor şi Bulevardul Carol I.
În judeţul Ilfov vor exista zone în care alimentarea cu energie electrică va fi sistată, după cum urmează: între orele 9:00 - 17:00 - localitatea Popeşti, strada Drumul Fermei nr. 93-95; localitatea Chiajna, strada Drumul Bacriului; localitatea Glina, străzile Cotită, Libertăţii între strada Fermei şi strada Cotită, localitatea Baloteşti, satul Săftica, strada Fermei şi străzile adiacente, localitatea Baloteşti, străzile Socului, Vulturului, Fazanului, Căprioarei, Mistreţului, Crizantemelor şi străzile adiacente, localitatea Mogoşoaia, străzile Bucureşti-Târgovişte, Câmpului, 1 Mai şi străzile adiacente, localitatea Brăneşti, strada Garofiţei şi localitatea Voluntari, strada Vârtejului.
Pe raza judeţului Giurgiu, curentul electric va fi oprit temporar în municipiul Giurgiu, străzile Baciului şi Şelari (între orele 8:00 - 16:00), în localitatea Floreşti, SC Agregate Floreşti (între orele 8:00 - 16:00) şi în localitatea Brăniştari, strada Principală şi străzile adiacente (între orele 9:00 - 17:00), relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News