Se cere o NOUĂ măsură, în pandemia COVID - 19, pentru oamenii care au animale de companie
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Senatorul Marius Marinescu, președintele fondator al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM), a făcut un apel, de ultimă oră, către ministrul Marcel Vela.

Marius Marinescu, în numele iubitorilor de animale, are o propunere pentru Marcel Vela. Senatorul dorește ca autoritățile să ia măsuri pentru a reglementa și situația în care animalele de companie sau din gospodărie rămân fără îngrijire în urma izolării, carantinării sau spitalizării stăpânilor.

”FPAM salută promptitudinea cu care ministrul Marcel Vela și Comitetul de Urgență au răspuns apelului nostru din data de 25 martie 2020. Ordonanța militară numărul 4 permite persoanelor de peste 65 ani să-și plimbe animalele de companie și în intervalul orar 20.00 - 21.00, dar și să se deplaseze pentru urgențe pe parcursul zilei.

Solicităm autorităților să ia măsuri pentru a reglementa și situația în care animalele de companie sau din gospodărie rămân fără îngrijire în urma izolării, carantinării sau spitalizării stăpânilor. Situațiile de acest gen trebuie să cadă în grija autorităților locale din toată țară”, a spus Marius Marinescu pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel