Data publicării:

Scholz: NATO nu va risca o escaladare printr-o intervenţie militară în Ucraina

Autor: Julia Pandi | Categorie: Stiri
WhatsApp
Cancelarul german Olaf Scholz a reiterat refuzul NATO de a interveni militar în Ucraina.

Cancelarul german Olaf Scholz a reiterat joi refuzul NATO de a interveni militar în Ucraina, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut într-un discurs adresat parlamentului de la Berlin mai mult ajutor pentru ca ţara sa să se apere în faţa invaziei ruse, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres.

Scholz i-a mulţumit lui Zelenski pentru cuvintele impresionante rostite mai devreme în faţa Bundestagului.

"NATO nu va interveni militar în acest război"

Dar mai este un lucru care trebuie spus clar: NATO nu va interveni militar în acest război, a punctat cancelarul german, la o conferinţă de presă alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Acesta din urmă a confirmat că linia exprimată de cancelarul german este şi cea a Alianţei.

Este responsabilitatea noastră să evităm o escaladare a conflictului, care ar fi încă şi mai dureroasă şi ar cauza încă şi mai mulţi morţi, mai multe distrugeri şi suferinţe, a spus Stoltenberg, potrivit agenţiei EFE.

NATO a respins miercuri cererea Poloniei de trimitere a unor trupe ale NATO în Ucraina, în cadrul unei misiuni de pace care să asigure evacuarea populaţiei civile prin coridoare umanitare din zonele unde se duc lupte între trupele ucrainene şi cele ruse.

Odată ce militarii NATO ar ajunge în Ucraina, nu se va mai putea face diferenţa între ceea ce este o misiune de salvare, umanitară, şi ceea ce este o misiune de luptă, a explicat purtătorul de cuvânt al lui Scholz, care a exprimat refuzul Berlinului de a susţine o astfel de misiune.

 

VEZI ȘI: Iohannis, apel către NATO: Nu dorim un război cu nimeni, dar nici nu putem să tolerăm să fim slabi

Aflat în vizită la Chișinău, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre NATO:

„Noi suntem pe Flancul Estic, suntem lângă Marea Neagră și știm că din Marea Neagră a fost lansat atacul rusesc asupra părții sudice a Ucrainei. Pe de altă parte, Flancul Estic trebuie întărit într-un mod echilibrat. Partea sudică, mai ales spre Marea Neagră, trebuie să fie la fel de bine apărat și întărit la fel ca partea de nord din zona Mării Baltice. Pentru a satisface aceste cerințe, voi solicita în continuare o prezență aliată suplimentară și întărită pe partea noastră a Flancului Estic pentru a putea să facă ceea ce ne spune doctrina NATO, că trebuie să avem o prezență puternică descurajatoare.

Noi nu dorim să atacăm pe nimeni. Nu dorim un război cu nimeni, dar nici nu putem să tolerăm, să fim slabi și să fim atacați în partea vulnerabilă a Flancului Estic. Vom solicita în continuare întărirea și creștere capacității de apărare pe partea noastră de Flanc Estic și aceste lucruri le voi spune la Summit-ul NATO de săptămâna viitoare“, a precizat Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel