Scandalul cărnii: 13 tone de carne cu salmonella, vândute. Controale de proporții
ANSVSA a iniţiat, miercuri, acţiuni de control în laboratoare în care se prepară carnea pentru a depista eventualele nereguli. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, anunță că se va înăspri legislaţia. În mijlocul acestui scandal al cărnii infestate cu salmonella, producătorii se plâng că au pierdut zeci de milioane de euro. Vânzarea a scăzut cu 20%.
"Începând de astăzi, sunt foarte multe controale ale ANSVSA cu privire nu numai la calitatea produselor, la anumite analize, dar şi cu privire la activitatea anumitor laboratoare particulare, unde este realizat procesul de autocontrol. Cred că trebuie să modificăm legislaţia şi să întărim controalele la aceste laboratoare private", a spus ministrul Agriculturii, scrie Mediafax.
Toate aceste reacții au venit după ce peste 3 tone de carne de pui, care provenea de la Avicola Călărași, a fost retrasă de la vânzare, existând suspiciunea că ar fi infestată cu salmonella. Testele au arătat "prezenţa salmonellei netipizate, urmând ca tipizarea să fie făcută ulterior", la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti.
Problema în acest scandal este că aproape 13 tone de carne din lotul găsit infestat cu salmonella a fost vândută din hypermarket-uri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News