Scădere dramatică a ofertei pe piața rezidențială. Evoluția prețurilor, peste așteptări în toate marile orașe
Numărul caselor și apartamentelor disponibile pe ambele segmente ale pieței rezidențiale a scăzut semnificativ în ultimul an. Cumpărătorii au avut cel mai mult de suferit, la nivel național oferta reducându-se cu aproape 30%.
Nici chiriașilor nu le-a fost ușor să-și găsească o locuință. Mulți dintre cei care nu au mai putut accesa creditele necesare pentru a-și cumpăra o casă sau un apartament și-au orientat atenția spre segmentul închirierilor stimulând, astfel, efervescența la nivelul său.
În condițiile unei cereri în creștere și a unei oferte reduse vizibil, cu aproape 18%, proprietarii au identificat oportunitatea de a majora prețurile. La nivelul principalelor șase piețe rezidențiale din țară s-a putut observa un avans cu peste 15% în valoarea chiriilor solicitate, până la o medie de 500 euro/lună.
Au existat și unele majorări ale prețurilor solicitate la vânzare, dar acestea au fost mult mai puțin semnificative. Proprietățile rezidențiale din România se vând cu un preț mediu de 1.465 euro/mp util, față de 1.444 euro/mp util în 2022.
“În ciuda așteptărilor, piața rezidențială a performat bine în primele trei trimestre din acest an, deși condițiile au fost dificile: inflația care a erodat puterea de cumpărare, dobânzile ridicate, starea generală de instabilitate și nesiguranță. Scăderea ofertei este principalul motiv care a stat la baza menținerii prețurilor în condițiile actuale de piață menținându-se astfel echilibrul dintre cerere și ofertă. Cu excepția cazului în care vom asista la dezechilibre macroeconomice majore, în 2024 ne așteptăm la creșterea cererii ceea ce cel mai probabil va duce la creșteri de preț” Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Cerere în creștere la nivel național
Interesul pentru achiziția, dar și pentru închirierea proprietăților rezidențiale este în creștere față de anul trecut. Aproximativ 154.700 de potențiali cumpărători și-au căutat viitoarea locuință pe Imobiliare.ro, primul și cel mai accesat portal imobiliar din România, doar în trimestrul al III-lea din 2023, înregistrându-se astfel un avans cu aproape 18% comparativ cu intervalul similar din 2022.
Cererea pe segmentul de închirieri a crescut, la rândul său, cu circa 13% la nivel național în ritm anual. Circa 110.800 de potențiali chiriași și–au căutat o casă sau un apartament pe Imobiliare.ro în trimestrul al III-lea.
Evoluția prețurilor pe ambele segmente de piață
Unele dintre cele mai chirii sunt achitate lunar în Cluj-Napoca și în București. Prețul mediu solicitat pentru o garsonieră ajunge la 350 euro/lună, respectiv la 330 euro/lună, în timp ce pentru un apartament cu 3 camere un chiriaș trebuie să aloce 700 euro/lună în ambele orașe.
Pe segmentul de vânzări prețurile proprietăților rezidențiale nu s-au apreciat semnificativ. În ritm anual, observăm un avans cu doar 1,5% la nivel național. Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din țară pentru cumpărători, cu un preț mediu de 2.500 euro/mp util. În cazul pieței rezidențiale din Brașov, proprietarii și dezvoltatorii au majorat prețurile solicitate pentru locuințele scoase la vânzare cu peste 20% în ultimii doi ani. Astfel, orașul a ajuns să depășească Bucureștiul în materie de prețuri.
Capitala rămâne un caz aparte în rândul marilor orașe din România. Aici întâlnim atât cele mai scumpe zone din țară, unde prețurile locuințelor se apropie de pragul de 3.000 euro/mp util, cât și un procent semnificativ de locuințe de pe segmentele low-cost și mass-market nou intrate în piață la prețuri scăzute. În București găsim și cea mai bogată ofertă din țară.
În cât timp se vinde un apartament?
Perioada de timp necesară pentru vânzarea apartamentelor a crescut în marile orașe, excepție făcând doar Cluj-Napoca. Chiar și în aceste condiții, pe plan local ai nevoie de trei luni pentru a găsi un cumpărător, în timp ce în București sau în Timișoara tranzacția se finalizează în două luni.
Marja de negociere se menține sub nivelul de 4,5% în principalele centre regionale de la nivel național. Prețurile se negociază cel mai puțin în Iași.
Potențiale reduceri ale dobânzilor în viitor
Volumul creditelor ipotecare noi a crescut pe parcursul anului 2023, evoluția sa fiind puternic influențată de refinanțări și de renegocieri ale contractelor în curs. Ofertele tot mai atractive de dobândă fixă venite din partea băncilor i-au influențat pe mulți dintre cei care au accesat un împrumut în urmă cu cel mult trei ani să opteze pentru o refinanțare.
Luând în considerare majorările de taxe așteptate de la 1 ianuarie 2024 și actuala proiecție de inflație care indică ulterior un trend negativ, putem anticipa potențiale reduceri ale dobânzilor din a doua jumătate a anului viitor, fapt confirmat și de ofertele de dobândă fixă în scădere puse la dispoziția românilor de către principalele bănci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News