Data publicării:

Scade pragul alcoolemiei și se măresc amenzile din 2012!

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

De la 1 ianuarie 2012, potrivit unor surse din cadrul Politiei, va scădea pragul alcoolemiei de la care fapta este considerată o infracțiune. Dacă până acum șoferii care erau prinși băuți la volan, erau amendați până la pragul de 0,8 alcoolemie în sânge și rămâneau fără permis 3 luni de zile, acest prag scade la 0,5, caz în care șoferul se va alege doar cu dosar penal - pe lângă suspendarea permisului - și va risca o pedeapsă între 1 și 5 ani de închisoare.

Autor: Ana-Maria Anițoiu

Inițiativa de reducere a pragului aparține Direcției Poliției Rutiere și a fost aprobată de Camerea Deputaților. La ora actuală, potrivit Legislației Rutiere, Art. 87 prevedea: (1) "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani".

"Sperăm să responsabilizăm șoferii  și să-i facem pe cei care obișnuiesc să se urce băuți la volan să se gândească încă o dată înainte să facă acest lucru. Sperăm ca aceste schimbări să responsabilizeze conducătorii auto, să le schimbe modul de gândire și comportamentul atunci când sunt la volan", au declarat pentru Jurnalul Național surse din cadrul Poliției Rutiere. Potrivit statisticilor poliției, alcoolul reprezintă una dintre cauzele producerii accidentelor de circulație de pe șoselele țării.

Amenzi mai mari în 2012!

Amenzile de circulație din legislația românească se vor majora de la începutul anului viitor. Potrivit Codului Rutier aflat în vigoare, cuantumul punctului de amendă se stabilește automat, în funcție de salariul minim brut pe economie. Acesta este stabilit prin hotărâre de guvern și intră în vigoare la începutul anului. Un punct-amendă reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, prevede Codul Rutier. Asta înseamnă că punctul de amenda valoreaza 70 de lei, de la 1 ianuarie 2012, față de 67 de lei cât este în prezent. În aceste condiții, iată cum se vor modifica cele mai frecvente amenzi date de polițiști pentru abaterile de la lege.

LISTA amenzilor valabile de la 1 ianuarie 2012:

- folosirea telefonului mobil – 2 puncte de penalizare și amendă între 147 si 220 lei (amendă veche 134 și 201 lei)

- lipsa centurii de siguranță – 2 puncte de penalizare și amendă între 147 și 220 lei (amendă veche 134 și 201 lei)

- oprirea în loc nepermis – 2 puncte de penalizare și amendă între 147 și 220 lei (amendă veche 134 și 201 lei)

- staționarea în loc nepermis – 3 puncte de penalizare și amendă între 295 și 370 lei (amendă veche 268 și 335 lei) - depășirea vitezei legale cu 10-20 km/h – 2 puncte de penalizare și amendă între 147 și 220 lei (amendă veche 134 și 201 lei)

- depășirea vitezei legale cu 20-30 km/h – 3 puncte de penalizare și amendă între 295 și 370 lei (amendă veche 268 și 335 lei)

- depășirea vitezei legale cu 30-40 km/h – 4 puncte de penalizare și amendă între 440 și 590 lei (amendă veche 402 și 536 lei)

- depășirea vitezei legale cu 40-50 km/h – 6 puncte de penalizare și amendă între 665 și 1.474 lei (amendă veche 603 -1.340 lei)

- depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h – permis reținut și amendă între 665 și 1.474 lei (amendă veche 603 -1.340 lei)

- trecerea pe culoarea roșie a semaforului – permis reținut și amendă între 295 și 370 lei (amendă veche 268-335 lei)

- neacordarea de prioritate pietonilor – permis reținut și amendă între 295 și 370 lei (amendă veche 268-335 lei)

- neacordarea de prioritate autovehiculelor – permis reținut și amendă între 295 și 370 lei (amendă veche 268-335 lei)

- circulația pe contrasens – permis reținut și amendă între 440 și 590 lei (amendă veche 402-536 lei)

- conducerea sub influența băuturilor alcoolice – permis reținut și amendă între 660 și 1.475 lei (amendă veche 603-1.340 lei)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel