Liderii SANITAS Iaşi vor solicita, joi, în cadrul Consiliului Naţional Extraordinar al Federaţiei SANITAS, demitera lui Marius Petcu şi a Claudiei Petcu din funcţiile de preşedinte şi, respectiv, de secretar general.
Liderii SANITAS Iaşi vor ca soţii Petcu să nu mai deţină funcţii în federaţie, informează NewsIn. "De asemenea, se va cere excluderea acestora din rândurile membrilor de sindicat SANITAS, şi convocarea unui Congres Extraordinar pentru alegerea unei noi conduceri a Federaţiei", a declarat, marţi, şeful SANITAS Iaşi, Viorel Tănase. Acesta a precizat că poziţia SANITAS Iaşi vine în urma unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean a sindicatului desfăşurată marţi şi în care s-a analizat situaţia actuală a lui Marius Petcu.
Potrivit SANITAS Iaşi, Petcu a adus a adus grave prejudicii de imagine federaţiei, dar şi mişcării sindicale în ansamblul ei. Pentru avansarea propunerii de demitere au votat toţi cei 34 de membri ai Consiliului Judeţean SANITAS Iaşi. Până la oragnizarea de noi alegeri, sindicaliştii ieşeni afirmă că interimatul ar putea fi asigurat de către prim-vicepreşedintele Adrian Bârea.
Petcu a pierdut, luni, 28 martie, şi funcţia de preşedinte al CNSLR Frăţia, fiind înlocuit de prim-vicepreşedintele Liviu Luca. Procurorii DNA susţin că, în perioada anilor 2009-2010, Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la directorul unei societăţi comerciale aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări. Procurorii spun că respectivul contractul are ca obiect executarea obiectivului "Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov", preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 de lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 de lei, fără TVA.
De asemenea, anchetatorii susţin că, pe 1 februarie, Petcu a primit, prin intermediar, o vilă situată în staţiunea Predeal în valoare de circa 200.000 de euro. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca Petcu să fie judecat în libertate. Magistraţii au respins astfel propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA. Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol