Sălaj: Dosar penal privind acordarea unor gradaţii de merit pentru profesori
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Un dosar penal ce vizează suspiciuni de comitere a unor infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals privind obţinerea de către unii profesori a gradaţiilor de merit a fost deschis de poliţiştii din Sălaj.

'Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj-Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au pus în aplicare, vineri, două mandate de percheziţie la sediul unor instituţii publice, din municipiul Zalău, într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind comiterea unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că faptele au fost comise în perioada 2016-2017', se arată într-o informare de presă dată publicităţii luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că dosarul vizează obţinerea de către zece profesori a unor gradaţii de merit, percheziţiile fiind efectuate la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi la o şcoală din municipiu Zalău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel