S-A LĂMURIT CONTROVERSA. LISTĂ BOLI vaccin Covid. Dr. Gheorghiță: Ei se vor vaccina primii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a lămurit o controversă legată de vaccinarea anti-COVID-19 în România.

Valeriu Gheorghiţă, întrebat, la Antena 3, dacă persoanele cu boli cronice vor beneficia sau nu de vaccinul anti-COVID-19, a făcut următoarele precizări: „Categoric, persoanele vulnerabile, ceea ce înseamnă persoane peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, începând de la boli pulmonare cronice, obezitate, diabet zaharat, cancere, sunt prioritare. Îi poziționează pe pacienți în primele categorii ca beneficiari ai campaniei de vaccinare. Prioritatea e de a proteja lucrătorii din sistemul de sănătate în primul rând și, în al doilea rând, de a proteja categoriile vulnerabile, tocmai pentru a scădea riscul de deces.”

„Ceea ce trebuie să înțeleg e legat de tipul de comorbiditate. Exact cum s-a spus mai devreme, sunt vaccinuri care vor avea o pleiadă de indicații și contraindicații, dar, din punct de vedere strategic, persoanele cu boli cronice sunt persoanele prioritizate pentru a primi în primele etape vaccinarea”, a adăugat acesta. 

„Deci, persoanele cu boli cronice vor primi vaccinul cu prioritate, nu vor fi excluse de la vaccin?”, a intervenit Mihai Gâdea. „Categoric” a fost răspunsul lui Valeriu Gheorghiţă.

Ulterior, Oana Zamfir a avut o intervenție: „O clipă. Multe publicații vă citează. Sunteți citat așa: În momentul de față, în studii e o singură companie care a inclus de pildă persoane între 12 și 18 ani în studii, deci cu siguranță nu vom vorbi despre vaccinare. Deci, nu negați. Cel puțin în perioada următoare. Și, de asemenea, tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice, care erau decompensate în ceea ce privește terapia.”

„Care e adevărul?”, a intervenit Monica Pop.

„Este ceea ce am spus și susțin în continuare din acest punct de vedere, dar asta nu înseamnă că se exclud categoriile de persoane cu boli cronice. Vor fi dintre persoanele cu boli cronice, probabil, anumite afecțiuni pentru care nu vor exista suficiente date la momentul la care va exista aprobarea pentru un vaccin”, a zis Valeriu Gheorghiţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel