S-a început procesul de selecţie a unui nou director al Fondului Monetar Internațional. Germania a desemnat-o pe Christine Lagarde pentru funcția de director al FMI
Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a început procesul de selecţie a unui nou director general şi va accepta de luni nominalizări pentru acest post, a anunţat instituţia, adăugând că speră să aleagă un lider până la sfârşitul lunii iunie, transmite Reuters.
Decanul Consiliului Executiv al FMI, Shakour Shaalan, reprezentant al Egiptului şi al unui grup de ţări din Orientul Mjilociu, a declarat într-un comunicat că cei 24 de membri ai forului au adoptat un proces de selecţie care va asigura desemnarea unui director general într-o manieră deschisă, transparentă şi bazată pe meritele candidaţilor.
Oficialul a adăugat că urmează să fie întocmită o listă scurtă de candidaţi, iar următorul director general va fi ales prin consens.
Lupta pentru succesiunsuccesiunea fmiea la vârful FMI se dă între Europa şi marile economii emergente, a căror influenţă pe scena globală a crescut semnificativ în ultimii ani, odată ce au devenit motoarele de creştere ale economiei mondiale. Directorul general al FMI a fost întotdeauna un european, încă de la înfiinţarea instituţiei în 1945, iar ţările emergente încearcă să pună capăt acestei tradiţii.
De altfel, ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schauble, a desemnat-o pe Christine Lagarde, ministrul de Finanțe al Franței, pentru fotoliul de director general al Fondului Monetar Internațional. Declarația a fost facutț în cadrul unui interviu acordat pentru Bild am Sonntag și citat de AFP.
"În cazul în care Christine Lagarde se decide să candideze, Europa ar avea cele mai bune șanse să ocupe din nou acest post. Dar acum este decisiv ca Europa să vorbească printr-o singura voce", a declarat ministrul german, pentru ziarul german, care va fi publicat duminica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News