Ruşii continuă să vină la mare în Bulgaria, în ciuda războiului şi a sancţiunilor. Creştere majoră a numărului de turişti faţă de 2021
În ciuda războiului şi a sancţiunilor economice impuse Rusiei, turoperatorii din Bulgaria au înregistrat o creştere a numărului de turişti din Rusia, faţă de 2021.
"În ciuda situaţiei internaţionale complicate, a absenţei zborurilor directe, în perioada ianuarie-mai 2022 s-au înregistrat în total 33.584 de vizite ale turiştilor ruşi în Bulgaria, care au dormit cel puţin o noapte la locul de cazare, proprietate proprie etc. Creşterea numărului de turişti ruşi care au vizitat Bulgaria în primele cinci luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021 este de 3,9 ori, a anunţat ministrul demisionar al turismului Hristo Prodanov.
Zborurile directe au fost suspendate. Pe unde vin turiştii ruşi
Creşterea numărului de turişti ruşi are loc în ciuda suspendării tuturor campaniilor publicitare ale Bulgariei în Rusia.
"În ciuda absenţei zborurilor directe între Rusia şi Bulgaria, cetăţenii ruşi, inclusiv turiştii, călătoresc în staţiunile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre cu transferuri, în principal prin Istanbul şi Erevan. Niciunul dintre turoperatorii ruşi nu şi-a declarat intenţia de a închide Bulgaria ca destinaţie turistică, toţi sunt pregătiţi să-şi continue munca şi să se adapteze la noile condiţii", a mai spus Prodanov.
În noile condiţii, se fac încercări pentru o prezenţă cât mai activă a Bulgariei pe pieţele turistice din unele ţări din Europa de Est şi Asia Centrală, printre care Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Moldova şi Belarus, a precizat Ministerul Turismului de la Sofia, scrie Rador.
Efectele Brexit-ului. Turiştii britanici pot merge în vacanţă în Spania, doar dacă demonstrează că pot cheltui cel puţin 85 lire pe zi
Britanicii sunt furioşi, după ce au aflat că pentru a merge în vacanţă în Spania trebuie să dovedească că pot cheltui cel puţin 85 de lire pe zi. Totul ca urmare a Brexit-ului.
Se pare, însă, că banii nu sunt singura cerinţă pentru britanicii care intră în Spania. Aceştia trebuie să aibă la ei minimum 900 euro, iar agenţii vamali spanioli le-ar putea cere britanicilor şi dovada biletului de întoarcere acasă, precum şi dovada rezervării pe durata şederii.
Banii pe care trebuie să îi aibă englezii la ei pot fi sub formă de valută, cecuri de călătorie, ordine de plată sau pe card. Dacă aceştia nu fac dovada sumelor cerute, atunci li s-ar putea refuza intrarea în Spania.
Regula a intrat în vigoare de la începutul anului 2022, scrie Daily Mail.
Acum, britanicii se revoltă şi critică Brexit-ul.
"Brexit, dar fără sfârşit", a scris un utilizator pe Twitter. "Mai vin şi alte beneficii ale Brexitului?", a scris altul.
"Îmi aduc aminte când cei care susţineau Brexit-ul ne spuneau că NIMIC nu se va schimba dacă ieşim din UE. Ce glumă", a transmis altul.
Biroul de Externe al Marii Britanii a transmis britanicilor noile reguli.
"La graniţa cu Spania, ar putea fi nevoie să arătaţi biletul de întoarcere, să dovediţi că aveţi suficienţi bani pentru şederea dvs, să arătaţi dovada că veţi locui undeva, fie că vorbim de confirmarea de la hotel sau de acte care dovedesc adresa unde veţi sta, dacă mergeţi la propria casă sau vizitaţi prieteni sau familie. Guvernul spaniol a spus clar că această "carte de invitaţie" este una dintre metodele prin care puteţi dovedi că staţi la prieteni sau familie", au transmis autorităţile de la Londra, conform sursei citate.
"Străinii care vin din ţări de rangul III trebuie să dovedească că au resursele economice pentru a intra în ţară", a transmis şi Ministerul de Interne spaniol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News