"Nu vă pot spune, dar în orice caz toate cele care aveau responsabilități pe stabilitate politică, pe analiza situației din regiune. Probabil știți că era și este situația din Ucraina, instabilitate în Bulgaria, un mare scandal cu înregistrări în Polonia, deci cu mai multe instituții m-am consultat", a spus președintele, luni seară, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni.
Săptămâna trecută, șeful statului a mărturisit că între instituțiile la care se referă se numără și serviciile secrete.
Băsescu, gest fără precedent după acuzația de bădărănism
Cele trei situații invocate de Traian Băsescu, din Bulgaria, Ucraina și Polonia au un element comun. Agresiunea Rusiei în Ucraina a fost cofirmată și condamnată în repetate rânduri de NATO, aceasta culminând cu anexarea peninsulei Crimea. În Polonia, cabinetul premierului Donald Tusk cunoaște un moment de cumpănă după apariția în presă a unor stenograme compromițătoare. Multe voci suspectează că miniștrii polonezi au picat pe tehnica rușilor. Bulgaria a fost timidă în abordarea sa privind conflictul din Ucraina. Ulterior, amânarea proiectului South Stream (la presiunile Bruxellesului) a creat un clivaj la Sofia, o parte a spectrului politic cerând ignorarea recomandărilor Uniunii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă