Rompetrol și statul român, anunț important. Vor semna
Rompetrol și statul român au anunțat semnarea constituirii fondului comun de investiții româno-kazah.
Reprezentanţii KMG International (noua denumire a grupului Rompetrol) şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) vor semna vineri constituirea fondului comun de investiţii româno-kazah, în cadrul unui eveniment public.
În urmă cu trei săptămâni, Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei, a anunţat, în timpul unei vizite la Astana, că înfiinţarea fondului ar putea fi parafată în curând.
"Cele două părţi, Ministerul român al Energiei şi KMGI au lucrat îndeaproape, în ultima vreme, făcând progrese semnificative în ceea ce priveşte implementarea primului pas al Memorandumului, acela de a înfiinţa un fond de investiţii româno-kazah. Sperăm să putem anunţa, în curând, înfiinţarea fondului mixt de investiţii", a declarat Tudorache, într-un interviu pentru publicaţia Kazpravda.
Vizează investiţii în domeniul energetic
Acesta a apreciat că fondul va întări relaţiile economice dintre România şi Kazahstan, reprezentând piatra de temelie în construcţia unei hub energetic la poarta de intrare către Uniunea Europeană, şi, de asemenea, va susţine planurile companiei KMGI de a îşi întări poziţia atât pe plan local, în România, cât şi la nivel regional.
Referindu-se la profilul fondului mixt şi la proiectele care se vor dezvolta sub umbrela lui, Robert Tudorache a subliniat că fondul vizează investiţii în domeniul energetic, priorităţile sale fiind în zona dezvoltării sectorului energetic din România cu obiectivul principal de a consolida poziţia ţării ca important actor regional în acest domeniu.
Investiții de 220 de milioane de dolari
"În cadrul discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii KMGI, au fost abordate două proiecte care ar putea fi dezvoltate în cadrul Fondului româno-kazah. Acestea se referă la dezvoltarea, pe platforma Petromidia, a unei centrale de cogenerare care produce în mod combinat energie electrică şi termică, precum şi la extinderea reţelei de benzinarii Rompetrol pe piaţa din Romania prin investiţii de tip greenfield. Investiţiile în cele două proiecte s-ar ridica la aproximativ 220 de milioane de dolari, dezvoltarea lor având capacitatea clară de a impulsiona economia României, sectorul energetic local, climatul investiţional şi, bineînţeles, profitabilitatea Rompetrol", a spus secretarul de stat.
KazMunayGas deţine deja 54,63% din acţiunile Rompetrol Rafinare S.A., via KMG International NV, în timp ce Guvernul României deţine un pachet de 44,68%. Rompetrol Rafinare S.A. deţine rafinăriile Petromidia şi Vega precum şi Rompetrol Petrochemicals.
Pachet de 26,7% din acţiunile Rompetrol pentru 200 milioane
În anul 2013, KazMunayGas şi statul român au semnat un memorandum prin care au convenit că grupul kazah va achiziţiona un pachet suplimentar de 26,7% din acţiunile Rompetrol Rafinare pentru 200 milioane de dolari.
Documentul mai prevedea constituirea unui fond de investiţii cu un capital de 150 milioane de dolari şi active în valoare de până la un miliard de dolari, cu o participare a statului roman sub forma unei societăţi pe acţiuni care va investi în proiecte din domeniul energetic din România. Potrivit Memorandumului, The Rompetrol Group (80%) şi Statul Român (20%) vor constitui un Fond având ca obiect realizarea de investiţii în proiecte energetice în România.
Eliminarea riscului de insolvență
Guvernul a menţionat, la aprobarea memorandumului, faptul că prin semnarea acestui acord a fost eliminat un potenţial risc de insolvenţă a societăţii, fiind astfel soluţionat un vechi diferend între statul român şi Rompetrol, care punea în pericol continuitatea activităţii a 7.000 de salariaţi şi colectarea a peste 1,3 miliarde de euro la bugetul de stat.
"Memorandumul din 2013 este încă în vigoare. Lucrările pentru înfiinţarea unui fond comun de investiţii şi achiziţionarea acţiunile de la Guvernul României sunt în derulare", a informat în luna iulie a acestui an compania KMG International, precizând că intenţionează să finalizeze aceste obiective în 2018-2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News