România intră în Agenţia Spaţială Europeană - ESA
europa din spatiu
România semnează, joi Acordul privind Aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), ceremonia având loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în prezenţa a numeroşi reprezentanţi guvernamentali, parlamentari şi membri ai comunităţii ştiinţifice şi academice româneşti.
Acordul va fi semnat de Jean-Jacques Dordain, directorul general al Agenţiei Spaţiale Europene şi Marius-Ioan PISO, directorul general şi preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, informează MAE. În conformitate cu decizia Consiliului Agenţiei Spaţiale Europene din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca membru cu drepturi depline în cadrul ESA .
Apartenenţa României la ESA oferă importante oportunităţi şi garanţii, atât pentru nivelul cercetării-dezvoltării, dar şi pentru industria naţională de înaltă tehnologie, care se va putea dezvolta stabil, cu garantarea locurilor de muncă pe termen lung. Accesul direct la sistemele spaţiale ESA va permite ţării noastre dezvoltarea aplicaţiilor spaţiale pentru agricultură, mediu, transporturi, măsurarea dezastrelor naturale şi telemedicină.
Agenţia Spaţiala Europeană (ESA) este o organizaţie interguvernamentală fondată în 1975, având 18 state membre (16 din UE, plus Elveţia şi Norvegia). Dintre ţările fostului Pact de la Varşovia, Cehia este singura admisă ca membru (în anul 2009), România fiind a doua. ESA este considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentala europeană cu caracter ştiinţific şi tehnologic şi cu rol important în domeniul securităţii.
România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, care a fost ratificat prin Legea nr. 40/1993, fiind urmat de alt acord în anul 1999. Începând cu 2006, România este Stat European Cooperant al ESA, statut ratificat prin Legea nr.1/2007.
Statutul de stat membru cu drepturi depline al ESA permite accesul organizaţiilor din România la toate programele derulate, aceasta constituind un important transfer de tehnologie.
Agenţia Spaţială Română (ROSA) a fost înfiinţată în 1991 şi reorganizată printr-o Hotărâre a Guvernului în 1995 ca instituţie publică finanţată integral extrabugetar în sistemul Ministerului Cercetării şi Tehnologiei (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului). ROSA este coordonatorul la nivel naţional al activităţilor din domeniul spaţial.
Misiunea principală a Agenţiei Spaţiale Române este promovarea şi coordonarea dezvoltării în domeniu şi reprezentarea Guvernului în programele de cooperare internaţională. Agenţia este autorizată să înfiinţeze centre de cercetare şi dezvoltare orientate în funcţie de obiectivele Programului Spaţial Naţional. Agenţia desfăşoară propriile proiecte de cercetare ştiinţifica şi dezvoltare.
Agenţia Spaţiala Română a semnat acorduri de cooperare cu numeroase organizaţii internaţionale, printre care: European Space Agency (ESA) şi Committee on Space Research (COSPAR), precum şi acorduri bilaterale de cooperare la nivel guvernamental.
Alături de Ministerul Afacerilor Externe, ROSA reprezintă România la sesiunile Comitetului Natiunilor Unite pentru utilizarea în scopuri paşnice a spaţiului extraatmosferic (United Nations Committee on the Peaceful Use of Outer Space - COPUOS) şi la subcomitetele acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
agentia spatiala europeana
esa
europa din spatiu
mae
mae esa
romania agentia spatiala europeana
romania esa
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol