Data actualizării:
Data publicării:

"Antreprenorii au ridicat această țară". România, a doua economie din Europa de Est. Chirieac: Statul nu a ținut seama de această dezvoltare fără precedent

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Economie
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre progresul României din punct de vedere economic.

”Eu cred că, indiferent cine va fi președintele României, el trebuie să aibă o relație foarte bună cu lumea occidentală. România a progresat enorm. Suntem a doua economie din Europa de Est și sunt șanse mari să devenim prima economie, în 2005, în privința PIB-ului pe cap de locuitor, în prețuri comparate, conform Bloomberg.

În privința PIB-ului la nivel de țară, am depășit o mulțime de alte state la care nici nu visam, inclusiv Ungaria, Grecia, Portugalia, Finlanda ș.a.m.d. Așadar, aici a fost un lucru extraordinar: antreprenorii, români și străini, au ridicat această țară”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, în direct la România TV.

Problema gravă pentru România

”Problema gravă, în acest moment, pentru România este că statul n-a ținut seama de acest progres, de această dezvoltare fără precedent a României. De la 21% cât eram, PIB în media europeană, suntem la 77%. Sunt toate șansele ca, în cinci ani, să ajungem în media Uniunii Europene, dacă nu cumva chiar mai repede. 

Indiferent cine va fi președinte, sunt convins că el va fi ales de poporul român. Sper ca cei care au umblat cu tableta în alegerile europarlamentare din 2019 să plece în vacanță atunci când vor veni aceste alegeri. Cred că nu va mai fi cazul, fiindcă alegerile sunt urmărite de toată lumea în acest moment. Dar cine va fi președinte al României trebuie să aibă o relație excelentă, pentru binele poporului român, și cu Statele Unite, și cu Uniunea Europeană”, a mai spus Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel