Invitată în platoul emisiunii „Vorbește lumea”, creatoarea de modă Rita Mureșan a vorbit despre divorțul de Nelu Mureșan. „Eu am inițiat divorțul. A trecut atât de mult timp de atunci... încât momentul nu mai face parte din amintirile mele. Relația în care am rămas cu tatăl copiilor mei este cea mai importantă. Se bazează pe binele copiilor. (...) Nu, nu îmi pare rău”, a spus Rita Mureșan.
„Relația s-a îmbunătățit pentru că, practic, nu mai aveam ce să ne reproșăm. Nu mai erau frustrările. Am ajuns, pur și simplu, chiar și acum, să ne apreciem ca oameni, să apreciem cu ce venim fiecare în relație și cum ne comportăm”, a mai spus Rita Mureșan.
„Ca să-ți asumi un astfel de act, îți trebuie foarte mult curaj, mai ales când ai copii. Un an și ceva a fost până am făcut pasul. Pentru noi, a fost de bun augur. Suntem o familie, am rămas o familie! (…) Fetele, pentru că noi am ajuns la o înțelegere, nu au fost trecute prin ceea ce trec copiii la divorț, prin psihologi. N-a fost nevoie, pentru că ne-am înțeles”, a dezvăluit Rita Mureșsan.
„Am devenit doi oameni liberi care puteau să facă și fac ce-și doresc. Nu s-a schimbat nimic, pentru că înțelegerile noastre au fost foarte clare, bătute în cuie. Vacanțele și sărbătorile le facem împreună cu copiii”, a explicat ea. „Eu sunt extrem de mulțumită de cel pe care copiii mei l-au ales să le fie tată, deci, repet, știu că pare clișeic, dar, din moment ce el este tatăl copiilor mei, nu are cum să fie un eșec relația mea cu el. Distanța a fost problema. De iubit, eu îl iubesc pe Nelu, necondiționat! Iubirea are mai multe forme”, a adăugat Rita Mureșan.
De asemenea, a mai spus, potrivit unica.ro: „Am ajuns la concluzia că este mai bine așa, pentru că s-a schimbat modul de a ne raporta unul la altul. Divorțul este o traumă. Relația a rămas aceeași, dar așa, în sine, divorțul este o traumă, mai ales dacă sunt neînțelegeri sau copii la mijloc. Eu nu am luat nimic din această căsătorie, decât copiii. Până la urmă, am ajuns la o înțelegere de care ne ținem și acum. Noi împărțim și custodia câinelui.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Pățania unei mămici la supermarket: Verificați bonul / „Ne-am mirat de ce am plătit atât“ / foto în articol
- Un nou val de muncitori asiatici vine în România. Chestorul Bogdan Despescu: Avem 100.000 de persoane care sunt aprobate să vină / video
- S-a întâmplat astăzi - 16 aprilie. Cabinetul olandez a demisionat în masă în urma unui raport oficial
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Naomi, una dintre cele mai controversate vedete din showbiz-ul românesc, este în comă. Se zbate între viață și moarte într-o clinică din străinătate
- Prof. Dulcan, teorie interesantă despre cancer: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă
- Peștera din România veche de peste 10 milioane de ani / video
- Furtuna Renata ajunge în România. Prognoza meteo până la jumătatea lunii mai / Temperaturile scad considerabil
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. PSD are deja variante de rezervă. Se anunță o conferință de tipul "totul sau nimic"
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”