Finlanda, desemnată cea mai fericită ţară din lume. Pe ce loc se află România

Finlanda a fost desemnată ţara cu cea mai fericită populaţie din lume pentru cel de-al optulea an consecutiv, potrivit World Happiness Report, publicat joi, cu prilejul Zilei Internaţionale a Fericirii, informează DPA.
România ocupă locul al 35-lea, cu un punctaj de 6,563, în scădere faţă de anul trecut, când ţara noastră s-a plasat pe locul al 32-lea. În cadrul raportului, realizat în urma unui parteneriat între compania de sondare a opiniei publice Gallup, Oxford Wellbeing Research Centre şi Sustainable Development Solutions Network, cercetătorii au analizat perioada dintre 2022 şi 2024. La fel ca în raportul de anul trecut, toate ţările nordice se află printre primele 10 poziţii. Finlanda este urmată de Danemarca, Islanda şi Suedia.
Norvegia s-a plasat pe locul al şaptelea. Ţările de Jos au revenit în primele cinci, în timp ce Costa Rica (locul 6) şi Mexic (locul 10) s-au clasat pentru prima dată în top 10. Germania a urcat de pe locul al 24-lea pe locul al 22-lea, în timp ce Statele Unite au pierdut o poziţie şi au ajuns pe locul al 24-lea - cea mai slabă poziţie ocupată de această ţară în cadrul indexului.
Indexul cuprinde 147 de ţări, iar pe ultimul loc s-a clasat Afganistanul. Finlandezii rugaţi să-şi evalueze vieţile printr-un scor au raportat un punctaj mediu de 7,736 (din 10), în timp ce scorul comunicat de afgani a fost de 1,364. Realizatorii raportului au identificat un număr de factori cheie care, în general, influenţează starea de bine a oamenilor, cum ar fi suportul social, venitul, libertatea sanitară şi felul în care este percepută corupţia.
Autorii studiului au descoperit că bunătatea semenilor este mult mai strâns legată de fericire decât se crezuse anterior
Aceştia au trasat o paralelă între credinţa că ţi se va restitui portofelul pierdut şi fericirea populaţiei - ţările nordice fiind printre principalele locuri din lume unde te poţi aştepta să-ţi fie returnat portofelul şi unde acesta chiar îţi este returnat.
„Datele despre portofel sunt atât de convingătoare întrucât confirmă faptul că oamenii sunt mult mai fericiţi când trăiesc într-un loc unde cred că oamenilor le pasă unii de celorlalţi, a declarat economistul John Helliwell, editor-fondator al World Happiness Report. Experimentele care se referă la portofelul pierdut confirmă realitatea acelor percepţii, chiar dacă sunt prea pesimiste”, a adăugat el.
Jeffrey Sachs, un alt editor-fondator al raportului, a spus că descoperirile de anul acesta „reconfirmă un adevăr fundamental: fericirea îşi are originea în încredere, bunătate şi conexiuni sociale”.
„Depinde de noi, ca indivizi şi cetăţeni corecţi, să transformăm acest adevăr vital în acţiune pozitivă, iar ca atare să încurajăm pacea, civismul şi starea de bine în comunităţile din toată lumea, a mai spus el. Autorii au descoperit, de asemenea, o conexiune puternică între obiceiul de a lua masa în compania altor oameni şi starea de bine a rezidenţilor din diferite regiuni ale globului.
„Fericirea umană este determinată de relaţiile cu ceilalţi. A investi în conexiuni sociale pozitive, precum şi participarea la acţiuni de binefacere sunt însoţite ambele de o doză mai mare de fericire, a declarat Lara Aknin, profesor de psihologie socială în cadrul Universităţii Simon Fraser şi unul dintre editorii raportului. Un alt editor, Jan-Emmanuel De Neve, profesor de economie la Universitatea Oxford, a spus că noile descoperiri ne fac „să privim dincolo de factori tradiţionali cum ar fi sănătatea şi banii.
„Se pare că împărţirea meselor cu alte persoane şi încrederea în alţi oameni sunt elemente predictive chiar mai puternice ale bunăstării decât s-a crezut până acum. În această epocă de izolare socială şi de polarizare politică trebuie să descoperim modalităţi pentru a îi aduce din nou pe oameni în jurul mesei - este un demers critic pentru bunăstarea noastră individuală şi colectivă, a adăugat el, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News