Data publicării:
Rishi Sunak se confruntă cu o criză majoră, iar unii parlamentari ai Partidului Conservator „profund nemulțumiți” se pregătesc deja să îl dea jos
Rishi Sunak se confruntă cu o criză majoră, iar deputații Partidului Conservator „profund nemulțumiți” pregătesc deja scrisori de neîncredere, mânați de o reacție furioasă stârnită de remanierea masivă a cabinetului său.
Unii parlamentari „profund nemulțumiți”, din aripa dreaptă a partidului își pregătesc deja scrisorile către Sir Graham Brady, președintele Comitetului din 1922, pentru a cere un vot de încredere, notează Express.
Parlamentarii sunt furioși din cauza schimbărilor de cabinet ale lui Sunak, care au dus la mai mulți miniștri demiși.
Editorul departamentului politic al publicației, David Maddox a scris: „În timp ce unele dintre numirile doamnei Truss, cum ar fi secretarul de Externe James Cleverly, secretarul pentru Cultură, Michelle Donelan și secretarul pentru Comerț internațional, Kemi Badenoch, și-au păstrat locurile de muncă, adevărați brexiteri precum Jacob Rees-Mogg și fostul președinte Jake Berry au fost demiși în scurt timp.
Remanierea a fost mai asemănătoare cu Nightmare on Elm Street decât Downing Street, fiind vizată o eliminare clară a brexiterilor”.
Acesta este un alt semn al diviziunilor profunde care continuă să-i distrugă pe conservatori, care și-au stricat considerabil imaginea, cel puțin în ultimele luni.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak s-a răzgândit. Va participa la COP27 - conferință internațională pentru climă
'Nu există prosperitate pe termen lung fără acţiuni care privesc schimbările climatice. Nu există securitate energetică fără să investim în energiile regenerabile. De aceea voi asista la COP27 săptămâna viitoare: pentru ca moştenirea de la Glasgow (oraşul care a găzduit precedenta conferinţă pentru climă, COP26 - n.r.) să se traducă într-un viitor mai sigur şi durabil', a scris pe Twitter liderul Partidului Conservator, în vârstă de 42 de ani. Această schimbare de poziţie intervine la o zi după ce fostul premier britanic Boris Johnson a confirmat că va participa la COP27, care va avea loc în Egipt.
Iniţial, Rishi Sunak a afirmat că nu va merge la această conferinţă pentru climă, justificându-şi absenţa prin 'angajamente urgente' în Regatul Unit, în special pentru a pregăti prezentarea pe 17 noiembrie a proiectului de buget, aşteptat cu nerăbdare după mai multe săptămâni de instabilitate financiară, provocată de anunţurile economice făcute de predecesoarea lui, Liz Truss, care a deţinut această funcţie doar 49 de zile.
După un cumul de critici, venite inclusiv din partea coordonatorului britanic al COP26, Alok Sharma, liderul de la Downing Street Nr. 10 a părut că îşi pregăteşte gradual terenul pentru o schimbare radicală de poziţie, iar purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Marii Britanii a declarat marţi că prezenţa lui Rishi Sunak la COP27 este 'analizată în această perioadă'.
'O decizie bună. Avem cu toţii nevoie de leadershipul Regatului Unit în domeniul climei', a reacţionat pe Twitter ministrul irlandez de Externe, Simon Coveney.
'Sunt bucuroasă că s-a răzgândit', a declarat şi deputata britanică ecologistă Caroline Lucas, care criticase decizia iniţială a premierului Rishi Sunak, considerând-o 'o eroare stânjenitoare pe scena mondială'. 'Să fie o lecţie pentru el', a adăugat ea. Rămâne de văzut dacă şi regele Charles al III-lea, renumit pentru angajamentul său îndelungat faţă de conservarea mediului înconjurător, va participa la rândul lui la COP27.
Vineri, biroul de presă de la Downing Street Nr. 10 a anunţat că suveranul nu va asista la eveniment, la recomandarea Guvernului. 'Conform practicii în vigoare, avizul Guvernului a fost solicitat şi furnizat de un fost prim-ministru, convenindu-se unanim că ar nu ar fi o bună ocazie pentru regele Charles al III-lea să asiste în persoană la acel eveniment', declarase un purtător de cuvânt al premierului britanic.
Regele Charles al III-lea organizează însă vineri o recepţie la Palatul Buckingham, la care vor participa 200 de şefi de companii şi lideri ai unor ONG-uri, 'pentru a marca încheierea preşedinţiei britanice de la COP26 şi pentru a privi spre summitul COP27', a anunţat serviciul de presă al casei regale britanice, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News