Scandând sloganuri precum "Niciodată altă dictatură", sute de opozanţi au pătruns în clădirea Congresului după ce au dărâmat garduri şi uşi şi au spart geamurile edificiului.
Ei au răscolit birourile senatorilor favorabili amendamentului înainte de a provoca focare de incendiu.
Au avut loc ciocniri cu poliţia şi circa 30 de poliţişti şi manifestanţi au fost răniţi, au indicat pompierii.
Aceştia din urmă au reuşit, potrivit agenţiei EFE, să stingă flăcările de la primul etaj al clădirii, unde se află sala de plen şi birourile mai multor parlamentari.
La faţa locului se puteau observa daune materiale extinse, geamurile fiind distruse după ce manifestanţii au aruncat cu pietre în pereţii de sticlă ai edificiului.
În împrejurimi, încă se înregistrau confruntări între manifestanţi şi poliţie.
VIDEO:
Este vorba de al doilea incident violent petrecut vineri în zona Congresului, după ce într-unul anterior au fost răniţi cu gloanţe de cauciuc, trase de poliţie, deputatul Edgar Acosta şi preşedintele Partidului Liberal, Efrain Alegre.
Preşedintele paraguayan, Horacio Cartes, i-a îndemnat pe cetăţeni să menţină calmul şi să nu se lase purtaţi de violenţă, după ce sute de manifestanţi au incendiat o parte a clădirii Congresului şi au cauzat o serie de distrugeri ca urmare a aprobării de către senatori a unui amendament constituţional ce ar abilita realegerea preşedintelui, transmite EFE.
"Democraţia nu se cucereşte, nici nu se apără cu violenţă şi puteţi fi siguri că acest guvern va continua să depună eforturi majore pentru a menţine ordinea juridică în republică. Îi îndemn pe toţi compatrioţii la dialog şi la respectarea dezacordului", a arătat Cartes, într-un comunicat.
O majoritate de 25 de senatori din 45 au votat în birourile din Senat amendamentul permiţând realegerea preşedintelui Cartes, sala de plen fiind ocupată de senatorii care se opuneau reformei, menţionează AFP.
Aceasta ar fi trebuit aprobată sâmbătă şi de Camera Deputaţilor, unde guvernul deţine o largă majoritate, dar ulterior preşedintele acestei camere, Hugo Velázquez, a anulat convocarea şedinţei, pentru a evita incidente suplimentare, conform EFE.
Constituţia Paraguayului interzice realegerea preşedintelui.
Senatorii din opoziţie apropiaţi de fostul preşedinte de stânga Fernando Lugo (2008-2012) au aprobat reforma, dar restul opoziţiei a denunţat "o lovitură parlamentară".
"Este un proiect dictatorial al lui Horacio Cartes, cu complicitatea lui Ferdinand Lugo,", a susţinut senatorul de opoziţie Carlos Amarilla.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați