”În coaliție nu s-a discutat în situația asta și nici în PSD dintr-un motiv foarte simplu: toată lumea așteaptă reacția finală a lui Klaus Iohannis. Ce să vorbești când cartoful foarte fierbinte este la el în mână. Este un curent, nu în PSD, ci printre toți cei care ne-au votat, un curent anti Kovesi, anti statul paralel, anti binom, anti protocoale secrete, anti abuzuri. Este un curent gigant care ne-a și adus la putere. Noi suntem parte a acestui curent, pentru că noi gândim la fel cu cei care ne-au votat.
”Raport fabulos”
Faptul că eu și alți colegi am avut îndoieli că va avea curajul și puterea să ia o decizie vizavi de toate probele care s-au acumulat și toate lucrurile oribile care s-au aflat, m-am înșelat, iată că a avut curaj Tudorel Toader și îl susținem. Noi îl susținem pe Tudorel Toader în funcția de ministru în guvernul de coaliție, fără niciun fel de obiecție, și-a făcut datoria, a făcut un raport fabulos, numai urmărind declarația lui de presă, am înghețat toți.
Am vorbit cu juriștii și cu cei care se pricep la Constituție. Eu sunt convins că Iohannis, cu toate defectele lui, va lua o poziție, pe care cred că o va argumenta. După această poziție, indiferent care va fi, cu siguranță, noi, cei din PSD, vom avea o poziție politică. (...) Acum totul este la Cotroceni.” a spus Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, la Antena 3.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol