Revelionul, anulat într-o altă țară din Europa. Carantină totală din 28 decembrie
Carantina națională va fi instituită din 28 decembrie într-o altă țară din Europa. De asemenea, va fi impusă interdicţia de circulaţie de Anul Nou.
Polonia va intra într-o carantină naţională începând din 28 decembrie până pe 17 ianuarie, perioadă în care vor fi închise toate hotelurile, mall-urile şi pârtiile de schi, a anunţat joi ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski, potrivit Reuters, scrie Agerpres.
Acesta a avertizat asupra unui posibil val trei al pandemiei de COVID-19 în noul an şi le-a cerut polonezilor să fie precauţi. Îndemn fiecare polonez să fie responsabil pentru el şi pentru cei dragi. Dar ştiu că doar apelurile nu vor fi de folos, a spus oficialul polonez.
Carantină obligatorie
De asemenea, persoanele care intră în ţară în această perioadă folosind mijloace de transport public vor fi obligate să rămână zece zile în carantină.
Deşi noile restricţii nu se vor aplica de Crăciun, pentru Anul Nou va fi instituită interdicţia de circulaţie între ora 19:00 (pe 31 decembrie) şi ora 07:00 (1 ianuarie), pentru a preveni răspândirea virusului.
Cui se aplică restricțiile
Noile restricţii antiepidemice se adaugă celor în vigoare: restaurantele, cafenelele, cinematografele şi teatrele sunt închise, învăţământul se desfăşoară online, reuniunile sunt limitate la 5 persoane, minorii cu vârste sub 16 ani pot ieşi din casă numai însoţiţi de adulţi, în timp ce persoanelor cu vârste de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News