Fostul guvernator de Minnesota Tim Pawlenty a anunţat duminică că în 2012 va încerca să obţină învestitura Partidului republican pentru a participa la cursa pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii (SUA), relatează AP şi Reuters.
Pawlenty a făcut anunţul într-o înregistrare video postată pe site-ul său, urmând să facă un anunţ formal în acest sens luni.
„Mâine (luni n.r.) prima mea oprire va fi în statul Iowa şi acolo voi începe o campanie în care voi spune poporului american adevărul. Numele meu este Tim Pawlenty şi candidez pentru preşedinţia SUA“, a precizat politicianul în înregistrare, potrivit Agerpres.
Pawlenty, cunoscut ca „T-Paw“ de susţinătorii săi, a fost timp de două mandate un guvernator popular în Minnesota. Este primul republican care a anunţat în martie că va înfiinţa un comitet care să exploreze o eventuală candidatură.
Alţi republicani care s-au înscris în cursă sunt fostul guvernator de Massachusetts, Mitt Romney, şi fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, Newt Gingrich. Pe ade altă parte, figuri proeminente din rândul republicanilor, precum guvernatorul de Indiana, Mitch Daniels, cel de Mississippi, Haley Barbour, şi fostul guvernator de Arkansas Mike Huckabee au decis să nu participe la cursă.
Două potenţiale candidate care au legături cu mişcarea ultraconservatoare „Tea Party“, respectiv deputata Michele Bachmann, şi fosta candidată din 2008 la vicepreşedinţia SUA, Sarah Palin, nu şi-au făcut încă publice intenţiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române