"Suntem încă pe trend ascendent al pandemiei, numărul de cazuri este mai mare și datorită posibilității de determinare crescută prin test ARN, dar probabil că și numărul de cazuri este în creștere consecutiv. Și cazurile sunt mai grave, avem cazurile pe terapie intensivă și decese proporțional cu numărul de cazuri. Totuși, aș vrea să remarc că față de ceea ce ne așteptam, situația este sub control. În Timișoara, ca și în întreaga țară, numărul de cazuri nu depășește capacitatea spitalelor de a manageria aceste cazuri. Noi, în Timișoara, încă mai avem locuri pentru că, permanent, vindecăm, trimitem acasă și internăm alții. Problema încă se pune la terapie intensivă unde se lucrează la capacitate maximă", a declarat medicul Virgil Musta pentru wowbiz.ro.
"Este importantă menținerea distanțării sociale"
"Consider că este importantă menținerea în continuare a distanțării sociale. Ceea ce înseamnă că, chiar dacă putem participa la anumite activități, să evităm zonele aglomerate, să nu stăm împreună la distanțe mai mici de doi metri, să purtăm masca pentru că doar așa evităm contaminarea. Probabil că vor mai fi cazuri de persoane contaminate și care vor continua să transmită boala, dar trebuie să evităm asta și, mai ales, contaminarea persoanelor în vârstă și a celor din grupele de risc", a mai spus medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD