În luna august a acestui an, a fost publicat Anuarul regional Eurostat, care oferă o imagine detaliată asupra unei serii largi de indicatori statistici la nivelul regiunilor statelor membre și ale statelor candidate; indicatorii au fost grupați în 12 categorii – politici regionale, populație, sănătate, educație și training, piața forței de muncă, economie, mediu de afaceri, cercetare și inovare, economie digitală, turism, transport, agricultură. În unele cazuri, pentru România, detalierea s-a făcut până la nivelul NUTS 3, adică până la nivel de județ, în majoritatea cazurilor oprindu-se la NUTS 2 – nivel regional. Anuarul se regăsește online pe site-ul Comisiei Europene.

Cea mai mare rată de ocupare a forței de muncă din România este în Regiunea Nord-Est

Contrar așteptărilor, regiunea Nord-Est (cea mai populată regiune din țară, care cuprinde județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui) are cea mai mare rată de ocupare a forței de muncă dintre regiunile României (între 75% și 80% din populația cu vârstă între 20 și 64 de ani). Următoarele sunt regiunile Nord-Vest și București-Ilfov, cu o rată de ocupare între 70% și 75%, restul regiunilor având o rată de ocupare între 60% și 70%, asemănător centrului Italiei, nordului Bulgariei, sudului Franței și centrului Spaniei. La nivel european, rata medie de ocupare a forței de muncă este de 72,2%. Rate de ocupare mai mici de 60% se regăsesc doar în Turcia, în mare parte din Grecia, în sudul Italiei și sud-vestul Spaniei. Cele mai mari rate de ocupare sunt într-o regiune din Finlanda – 88,2%, într-una din Marea Britanie – 85,2% și într-una din Germania – 83,8%.

Regiunea Nord-Est manifestă cel mai mare risc de excluziune socială și de sărăcie

Deși Regiunea Nord-Est are cea mai mare rată a ocupării, acest lucru nu se reflectă în mod pozitiv în îmbunătățirea nivelului de trai sau la nivelul salariilor. Într-un raport publicat pe site-ul ADR Nord Est cu privire la monitorizarea indicatorilor din Planul de Dezvoltare Regională pentru anul 2017, se arată că riscul de sărăcie sau de excluziune socială în regiune este de 46,2%, cel mai mare dintre toate celelalte regiuni; procentul este dat de persoanele care au venituri disponibile inferioare pragului de sărăcie, sunt într-o stare de deprivare materială severă sau trăiesc într-o gospodărie cu intensitate foarte scăzută a muncii. La nivelul anului 2015, salariul mediu lunar era de 351,4 euro, cel mai mic dintre toate celelalte regiuni românești, în condițiile în care media pe țară era de 418,2 euro.

Cu toate că rata de ocupare a forței de muncă este mare, patru județe dintre cele șase din Regiunea Nord-Est au cel mai mare număr de persoane care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, fiind singurele din țară care depășesc 10.000 de beneficiari (conform raportărilor pentru luna septembrie 2018 făcute de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială): Bacău are 12.410 beneficiari, Suceava are 11.570 de beneficiari, Vaslui are 10.789 beneficiari și Iași are 10.580 beneficiari, în comparație cu 282 de beneficiari în București sau 1.447 beneficiari în județul Timiș.

Cel mai mare procent de asistați social din România este în Regiunea Sud-Vest

Totuși, regiunea Nord-Est este pe locul trei în ceea ce privește procentul locuitorilor care primesc de la stat venitul minim garantat (1,11%), după Regiunea Sud-Vest – 1,35% (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) și regiunea Sud-Est – 1,17% (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Ialomița, Prahova, Teleorman).

Rata de ocupare din mediul urban este mai mare decât rata de ocupare din mediul rural

În regiunile de dezvoltare de la noi, rata de ocupare a populației 20-64 de ani din mediul urban este mai mare decât rata de ocupare a populației din mediul rural cu aproximativ zece procente (până în 75% rată de ocupare în mediu urban și puțin peste 65% rată de ocupare în mediul rural). Situația este similară în majoritatea regiunilor europene, cu excepția regiunilor din Austria, Germania, Olanda, Marea Britanie și Franța, unde rata de ocupare a populației din mediul rural o depășește pe cea din mediul urban.

Până în 2020, România trebuie să ajungă la o rată a ocupării de 75%

Strategia Europa 2020 stabilește ca, la nivel european, până în 2020, rata de ocupare a persoanelor cu vârstă între 20 și 64 de ani să fie de 75%, ca răspuns la provocările legate de sustenabilitatea modelelor sociale, în contextul îmbătrânirii populației.

Regiunea București-Ilfov are cea mai mică rată a angajaților part-time dintre toate celelalte regiuni europene

Doar 0,6% dintre angajații din regiunea București-Ilfov sunt cu timp parțial de muncă; pe locul doi la nivel european se află Regiunea Vest și pe locul trei o regiune din Finlanda. În 42 de regiuni europene, rata angajaților part-time este sub 7,5%, între care toate regiunile din Ungaria și Bulgaria, regiuni din nordul Poloniei sau vestul Cehiei.

Regiunile Sud și Sud-Est au între 7,5% și 15% angajați part-time, iar Regiunea Nord-Est are 15%-25% angajați cu timp parțial.

În general, regiunile din jurul capitalelor europene au o rată redusă de angajați part-time, o posibilă explicație fiind dată de nivelul ridicat al costului de trai (astfel că un salariu mai mic nu ar fi de-ajuns pentru acoperirea costurilor) sau de existența unui număr generos de oportunități de angajare.

Cea mai mică rată a șomajului din România este în Regiunile Nord-Est și Nord-Vest

Regiunile de dezvoltare Nord-Est și Nord-Vest înregistrează o rată a șomajului sub 4%, în timp ce în celelalte regiuni românești, rata șomajului este între 4% și 8%. Cele mai mici rate ale șomajului european sunt în regiunea Praga (1,7%), în regiuni din Germania, Ungaria, Austria, Polonia și Marea Britanie, iar cele mai mari rate ale șomajului sunt în sudul Europei – Grecia, Italia și Spania, cu peste 16%.

Cea mai scăzută rată a șomajului în rândul tinerilor din România este în Regiunile Nord-Est și Nord-Vest

Pentru tineri (15-24 ani), rata șomajului este exprimată în relație cu forța de muncă de aceeași vârstă, dar un procent ridicat de persoane cu vârste între 15 și 24 de ani nu este inclus în forța de muncă întrucât încă studiază. În regiunile Nord-Vest, București-Ilfov și Centru, rata șomajului în rândul tinerilor este de 4-5 ori mai mare decât rata șomajului în general. O regiune din sudul Germaniei și regiunea Praga au cele mai mici rate ale șomajului pentru această categorie de populație.

Rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor reflectă o discrepanță între abilitățile și deprinderile inoculate în școală și cele cerute de către angajatori, astfel că performanța pieței muncii pentru tineri este în strânsă legătură cu educația și sistemul de pregătire, în general. Unele sisteme de educație, cum este cel suedez, preferă ca, pe timpul educației formale, să pună accent pe dezvoltarea personală a tinerilor (în licee cu profil tehnologic de exemplu, se studiază sociologia; dezvoltarea spiritului antreprenorial este de asemenea o prioritate în școlile suedeze); angajatorii preferă să lucreze cu oameni echilibrați, cu mintea deschisă, pe care să îi formeze în spiritul propriei culturi organizaționale și să îi instruiască după necesitățile lor specifice, învățarea în școală a unor anumite metode de lucru (de exemplu a unor limbaje informatice de programare) fiind considerată inoportună și nenecesară, întrucât mai mult îngustează aria de cunoaștere, în contextul în care tehnologia evoluează oricum foarte rapid. La noi însă, parteneriatele de tip școală-întreprindere nu sunt foarte răspândite, iar acolo unde există, potențialii angajatori se confruntă de multe ori cu lipsa de interes și seriozitate din partea tinerilor, așa cum se arată în studiile CNDIPT (Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic) .

Regiunea Sud-Muntenia are peste 50% șomeri pe termen lung, în timp ce Regiunea București-Ilfov are doar 13,8%

În Regiunea Nord-Est, între 20% și 30% dintre șomeri sunt șomeri pe termen lung, între 30% și 40% dintre șomerii din regiunea Nord-Vest nu au loc de muncă de cel puțin 12 luni, procentele din celelalte regiuni românești fiind de 40%-50%.

Regiunea București-Ilfov este una dintre cele 11 regiuni europene în care șomajul pe termen lung este sub o cincime din rata șomajului în general, și este a treia regiune europeană cu cea mai mică rată a șomerilor pe termen lung, după o regiune din Suedia și alta din Marea Britanie.

Asemănătoare regiunii Sud-Muntenia sunt regiunile din Bulgaria, Grecia, sudul Italiei, nordul Portugaliei și nordul Germaniei.

Caracteristicile pieței de muncă afectează nu doar bunăstarea socială sau economică (wellfare), ci și bunăstarea individuală (well-being). Relația dintre stat (ca sistem integrat economic, politic și social) și cetățean (ca beneficiar dar și creator al acestui sistem) este una endemică. Concret, un nivel ridicat al șomajului pe termen lung afectează stima de sine, poate duce la anxietate, depresie, crescând riscul de sărăcie și excluziune socială. Efectele negative sunt și asupra statului însuși, crescând costurile pentru protecția socială. Cu cât o persoană rămâne mai mult timp neangajată, cu atât este mai puțin atractivă pentru potențialii angajatori și se poate confrunta cu discriminarea din partea angajatorilor și cu lipsa de considerație a acestora față de experiența de muncă anterioară sau față de abilitățile pe care le-a acumulat.

În contextul în care regiunile României încă au de lucrat pentru atingerea indicatorilor economici stabiliți la nivel european pentru orizontul de timp 2020 (a nu se citi douăzecidouăzeci, așa cum ne-a obișnuit Premierul), este cel puțin ciudată stigmatizarea constantă a companiilor multinaționale de către Partidul Social Democrat. Declarate ca fiind vinovate pentru protestele din iarna lui 2017, pentru nivelul alarmant al corupției, pentru dezvoltarea Statului Paralel sau chiar pentru amenințarea familiei tradiționale, multinaționalele au fost transformate într-un adevărat dușman al poporului. "Cum ne construim dușmanul" ne învață oricum Umberto Eco: inventarea dușmanilor are efect de coeziune socială în jurul celor care, pentru a apăra societatea de un pericol iminent, iau măsuri nepopulare în alte circumstanțe. Atacul la adresa acestor companii este temă constantă în discursul populist al lui Liviu Dragnea, care ignoră faptul că tocmai multinaționalele sunt cele care au absorbit un procent semnificativ al forței de muncă, diversificând în același timp oferta de pe piața muncii. Desigur, înființarea de filiale locale poate fi privită ca fiind asemănătoare procesului de colonizare, cu avantaje și dezavantaje pentru piața locală, însă în ansamblu a scăzut mult povara pusă pe sistemul de protecție socială, mai ales în ceea ce privește plata beneficiilor sociale. Să privim cu rațiune critică ceea ce ni se prezintă și să dăm Cesarului ce-i al Cesarului!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News