Data publicării:

Rareş Bogdan: Am înregistrat plângere penală împotriva lui Meleşcanu şi Carmen Dan

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Rareș Bogdan
Rareș Bogdan

Rareş Bogdan, cel care deschide lista PNL la alegerile europarlamentare, i-a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă, 'pentru modul incalificabil'' în care a organizat scrutinele de duminică.

„Astăzi, România a dovedit că este europeană. Prezenţa la vot a dovedit că acestei ţări, în momente de cumpănă, îi pasă, că acest neam nu se lasă îngenuncheat. (...) Un gând deosebit pentru fraţii noştri din Diaspora care astăzi au fost umiliţi într-un mod mai grav decât în urmă cu patru ani şi jumătate. Ne cerem noi iertare şi îi asigurăm că sunt ultimele alegeri organizate de PSD şi cei din ALDE, care nici măcar nu au făcut pragul electoral. Următoarele alegeri vor fi organizate de către PNL şi aliaţii săi.

Vreau să îi asigur că nu îl vom ierta pe Teodor Meleşcanu, i-am solicitat demisia şi îl anunţăm încă o dată că am înregistrat plângere penală împotriva sa şi a doamnei Carmen Dan. Le solicităm părăsirea de urgenţă a Guvernului şi, de asemenea, doamnei Viorica Dăncilă îi cerem demisia pentru modul incalificabil în care a organizat aceste alegeri şi pentru refuzul de a da ordonanţă de urgenţă pentru prelungirea procesului electoral cu două ore', a spus Rareș Bogdan la sediul PNL.

Acesta a adăugat că PNL este pregătit să guverneze.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel