Data publicării:

Raportul de Competitivitate, lansat de Camera de Comerț Americană

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
mark-gitenstein
mark-gitenstein

Camera de Comerț Americană din România a lansat, miercuri, Raportul de Competitivitate, proiect destinat îmbunătățirii competitivității economice a țării, în cadrul căruia au luat cuvântul președintele Traian Băsescu, ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, și președintele AmCham, Alexandra Gătej.

Evenimentul a reunit membri ai AmCham România, reprezentanți ai mediului de afaceri și reprezentanți ai autorităților și ai Ambasadelor statelor membre UE.

La baza recomandărilor din Raportul de Competitivitate a sta analiza a peste 70 de indicatori economici din 5 segmente principale de activitate, evaluarea cadrului legislativ și de reglementare local, precum și răspunsurile a peste 150 de lideri de companii cu privire la mediul de afaceri din România.

Proiectul prezentat la reuniune susține că România are 25 de avantaje competitive și 49 de dezavantaje, deține o forță de muncă calificată, iar politicile guvernamentale nu se ridică la nivelul așteptărilor. 62% dintre CEO au declarat ca învestiția lor a întrunit așteptările, a prezentat președintele AmCham, Alexandra Gătej.

Potrivit președintelui Traian Băsescu, referitor la faptul că țara noastră este competitivă în 25 de zone și necompetitivă în 49, competitivitatea unei țări nu poate fi dată numai de Guvern și administrație, ci și de sectorul privat care este un partener și parte a indicatorului de competitivitate, iar pentru rezolvarea problemelor din administrație trebuie introduse criteriile de carieră, altele decât cele politice.

Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la București, consideră că ”mediul de afaceri local este ingredientul principal care atrage investițiile”, iar  oamenii de afaceri americani își doresc un aliat stabil în România. Deși situația economică din țară nu este la standardul dorit, investitorii americani sunt pregătiți de acțiune dacă România va fi în stare să facă schimbările necesare pentru a avea o ”piață stabilă care să îmbunătățească democrația”, a precizat Mark Gitenstein.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel