'Prevenţia rămâne cea mai importantă soluţie. Dacă ştii că este o zonă inundabilă, nu construi acolo. Este cea mai bună soluţie. Dacă noi construim casele în zonele inundabile, trebuie să ne aşteptăm că vom avea zone inundabile în care aceste case vor fi luate de ape şi s-ar putea să avem şi oameni pe care să îi pierdem', a declarat Raed Arafat. El a adăugat că în întreaga ţară sunt zone rurale inundabile unde s-au construit case şi nimeni nu a luat în seamă acest lucru. 'Sunt unele case fără autorizaţii, altele la care s-au dat autorizaţii şi nu trebuia. Vorbim de o ţară întreagă, de zone rurale, unele în care s-a construit de ani de zile şi nimeni nu a luat în seamă acest lucru. Cel puţin dacă de acum încolo luăm în considerare foarte serios că dacă se construieşte ceva să fie departe de o zonă inundabilă, poate reducem riscurile pentru viitor', a subliniat Arafat.
În contextul în care în România, între anii 1901 - 2016, s-a înregistrat o creştere a temperaturii de 1,96 grade Celsius, secretarul de stat a menţionat că în ultimii zeci de ani a apărut problema secetei, alternativ cu anii de inundaţii şi furtuni, condiţie în care trebuit gândit un mod mai rapid de detectare şi alertare a populaţiei. 'Acestea sunt indicii care arată că problema climatică este reală şi că ne vom confrunta cu fenomene meteo extreme din ce în ce mai mult. Şi atunci este momentul să ne pregătim mai mult pentru aceste fenomene. Acesta nu este numai rolul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Acesta este un aspect de care trebuie să se ocupe mai multe instituţii ale statului. Schimbarea climatică este cu un impact major pe tot globul şi nu numai în România', a subliniat Raed Arafat.
Oficialul MAI a precizat că pregătirea populaţiei nu poate fi realizată 'de azi pe mâine'.
'Aici trebuie să pregăteşti comunităţile rurale, toate casele să fie construite poate într-un fel, dacă vedem că acest fenomen se intensifică. Trebuie să îi învăţăm cum să se adăpostească. Dacă în SUA, unde sunt zonele foarte cunoscute cu tornade, oamenii au un beci în care să se adăpostească, la noi, în zonele rurale, acest lucru nu se obişnuieşte. Poate că trebuie ceva făcut în acest sens în viitor. Deci toate aceste lucruri sunt sub analiză. Nu pot să spun că s-a găsit o soluţie. Normal că vor trebui anumite recomandări şi soluţii pentru viitor dacă aceste fenomene continuă să se intensifice', a afirmat Arafat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol