Putin și Erdogan, discuţii la Ankara. Subiectele întâlnirii începutului de an

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan va discuta o serie de subiecte privind Orientul Mijlociu cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe 8 ianuarie, în cadrul vizitei pe care liderul de la Kremlin o va efectua în Turcia, a declarat Erdogan pentru CNN Turk, informează TASS.
„În timpul întâlnirii, programată pentru 8 ianuarie, ne vom axa pe un număr important de subiecte, printre care și situația din regiune și proiectul TurkStream”, a declarat Erdogan. Recent, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin și Erdogan se vor întâlni la începutul acestei luni și vor participa la ceremonia de lansare a gazoductului TurkStream.
Ulterior, Ministerul turc de Externe a anunțat că ceremonia a fost programată pentru data de 8 ianuarie. Erdogan a adăugat că speră ca, împreună cu Putin, să ajungă la o înțelegere privind o posibilă încetare a focului în provincia siriană Idlib, „astfel încât bombele să nu mai lovească casele civililor”, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News