Data publicării:

Putin anunţă desfăşurarea de noi rachete intercontinentale Sarmat, numite Satan II în Occident

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

- Preşedintele rus Vladimir Putin i-a felicitat joi pe ruşi de Ziua Apărătorului Patriei şi a anunţat că în curând vor fi desfăşurate noi rachete intercontinentale Sarmat şi că forţele armate vor primi un stoc important de rachete hipersonice Kinjal şi Ţirkon, transmite EFE.

Această sărbătoare populară simbolizează istoria eroică a armatei noastre şi a forţelor noastre navale, relaţia indestructibilă a tuturor generaţiilor de apărători ai Patriei, a afirmat Putin, într-un mesaj video publicat de Kremlin.

Preşedintele rus a semnalat că această zi întruchipează profunda noastră recunoştinţă faţă de fiii şi fiicele fidele Patriei, faţă de toţi cei care au luptat cu abnegaţie împotriva duşmanului pentru pământul natal, pentru poporul lor, au depăşit cu demnitate toate încercările şi au adus victoria după ce au distrus invaziile duşmane.

Putin a subliniat că o armată şi o flotă moderne şi eficiente sunt garanţia securităţii şi suveranităţii ţării, a dezvoltării ei stabile şi a viitorului său şi a anunţat că Rusia va continua să-şi dezvolte forţele armate.

O atenţie specială, la fel ca şi până acum, o vom acorda triadei nucleare. În acest an vor intra în fază operativă primele instalaţii de lansare a sistemelor de rachete Sarmat cu noua rachetă grea, a afirmat el.

Rachetele intercontinentale supergrele de tip Sarmat, supranumite Satan II în Occident, sunt capabile să transporte multiple ogive nucleare. Putin a adăugat că complexul militar industrial rus va continua producţia în serie a sistemelor de rachete hipersonice balistice Kinjal şi vom începe furnizarea masivă de rachete hipersonice de croazieră Ţirkon. Preşedintele rus a mai anunţat şi livrarea către forţele navale ruse a submarinului portrachete de clasă Borei-A, Imperator Aleksandr III, ceea ce reprezintă o reînnoire de 100% a forţelor strategice navale ruse.

În următorii ani flota va primi alte trei submarine de acest tip, a adăugat Putin. Preşedintele rus i-a felicitat din toată inima pe militarii, voluntarii, mobilizaţii, specialiştii cu diverse profesii care participă la operaţiunea militară specială rusă în Ucraina, în contextul în care vineri, 24 februarie, se împlineşte un an de la lansarea invaziei ruse asupra ţării vecine.

Acum, combatanţii noştri luptă eroic împotriva neonazismului care a prins rădăcini în Ucraina, luptă cu curaj şi eroism, a susţinut şeful statului rus, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel