Protest la Timişoara, faţă de declaraţiile lui Băsescu despre Regele Mihai
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
protest timisoara regele mihai
protest timisoara regele mihai

Catedrala Mitropolitană din Timişoara a fost, duminică, scena unei acţiuni de protest la care au participat aproximativ 80 de persoane, care au condamnat declaraţiile şefului statului referitoare la abdicarea Regelui Mihai.

foto: www.tion.ro

Aproximativ 80 de persoane s-au adunat, duminică, după slujba de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, în faţa lăcaşului de cult, pentru a-l susţine pe Regele Mihai şi pentru a "condamna" declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu legate de abdicarea acestuia. Potrivit unuia dintre organizatori, Viorica Bălteanu, acţiunea a fost iniţiată de societatea civilă din Timişoara, fără implicarea vreunei forţe politice.

Ea a precizat că manifestarea se doreşte a fi una de susţinere a Regelui Mihai I şi "de condamnare" a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu legate de abdicarea acestuia. Protestatarii au stat pe treptele Catedralei Mitropolitane şi s-au ţinut de mâini, afişând pancarte pe care scria "Trăiască ctitorul Catedralei Mitropolitane", "Trăiască ctitorul UVT (Universitatea de Vest din Timişoara - n.r.)", "Trăiască ctitorul BCUT (Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara - n.r.)", "Trăiască ctitorul Universităţii Medicale din Timişoara", "Trăiască ctitorul Operei din Timişoara".

Printre participanţii la manifestare s-au aflat purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, care a fost decorat, anul acesta, de Regele Mihai, consilierul judeţean PNŢCD Viorel Sasca, purtătorul de cuvânt al PNŢCD Timiş, Amelia Galetar, istorici, oameni de cultură din municipiu.

Potrivit organizatorilor, acţiunea, care a început la ora 12.30, a fost programată să dureze o jumătate de oră.

Viorica Bălteanu a spus că, duminică la ora 21.00, manifestanţii se vor întoarce la Catedrala Mitropolitană, unde vor aprinde lumânări şi vor citi o scrisoare de susţinere a Regelui Mihai, semnată de "peste o sută de personalităţi din Timişoara, în frunte cu mitropolitul Nicolae Corneanu".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 22 iunie, la B1 TV, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost "un act de trădare", el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală. "Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere", spunea Băsescu.

Invitat la o emisiune la 10 TV, miercuri, preşedintele a spus că nu retractează ceea ce a afirmat despre Regele Mihai, explicându-şi poziţia printr-o paralelă între un şef de stat şi un comandant de navă şi menţionând că acestea sunt "meserii" în care nu se abandonează echipajul.

Citeşte şi:

Românii jigniţi de insultarea Regelui pot semna „Protestul Trădătorilor lui Băsescu“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel