Proiectul Legii Bugetului pe 2013, publicat. Vezi ce prevede
Proiectul Bugetului de Stat pe 2013 a fost dat publicității de către Ministerul Finanțelor Publice. Deficitul bugetar este estimat la 18,17 miliarde de lei, în timp ce salariul minim pe economie va crește în două tranșe: de la 1 februarie și 1 iulie. Proiectul va și aprobat, miercuri, în Guvern, urmând ca aceasta să fie dezbătut în Parlament.
Potrivit proiectului de buget, veniturile estimate se ridică la 98,18 miliarde de lei, iar cheltuielile vor ajunge la 116,35 miliarde de lei, cu un deficit de 18,17 miliarde lei.
Proiectul Legii bugetului prevede interzicerea finanţării lucrărilor de investiţii noi dacă nu sunt asigurate surse de finanţare a lucrărilor de investiţii în continuare, astfel încât să se respecte termenele de punere în funcţiune, sau datele de finalizare a proiectelor aflate în derulare, scrie gandul.info.
În plus, sunt interzise finanţările de investiţii noi dacă în portofoliul ordonatorilor de credite ai bugetelor locale există proiecte în derulare al căror termen de implementare stabilit prin contract este depăşit, până la finalizarea acestora.
Ce prevede proiectul bugetului de stat pe 2013:
- Cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate prevăzute de Legea nr.95/2006, privind reforma în sănătate, vor fi de 5,2% pentru cota datorată de angajatori, 10,7% pentru cota datorată de persoanele prevăzute la art.259 alin.(6) din Legea nr. 95/2006 şi 5,5% pentru celelalte categorii de persoane care au obligaţia plăţii contribuţiei direct sau cu plata din alte surse.
- Pensia media lunară pentru salariații MAI, SRI și MApN va fi în jurul sumei de 2.400 de lei.
- Bugetul Asigurărilor pentru Şomaj a fost propus la 1,71 miliarde lei. El a fost calculat având în vedere plata a 149.000 de beneficiari de indemnizaţie de şomaj cu o sumă medie de 487 de lei şi a 25.000 de beneficiari de indemnizaţie de şomaj pentru absolvenţi în valoare medie lunară de 250 de lei.
Vezi Proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2013
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News