Profesorul Vasile Astărăstoae, după scandalul de la Sf. Pantelimon: Consecințe tragice pentru sistemul medical românesc
Vasile Astărăstoae a transmis un mesaj privitor la situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon.
Vasile Astărăstoae, medic legist român, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași, membru al mai multor organizații științifice naționale și internaționale, a publicat un articol, pe blogul personal, privitor la situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală.
În opinia acestuia, „consecințele necunoașterii conceptului de „tratamente inutile“ vor fi tragice pentru sistemul medical românesc“, cu un sistem care va trece la o „medicină defensivă ultracostisitoare care, în final (la presiuni externe), va impune reducerea pachetului de servicii și plata serviciilor medicale (bineînțeles după alegeri)“
De asemenea, potrivit lui Vaile Astărăstoase, se va crea o „nouă migrație a medicilor, o „deșertizare” a sistemului de sănătate“ și „se va deteriora relația medic-pacient: pacientul va privi pe medic ca la un posibil infractor, iar medicul la pacient ca la un posibil delator”.
Privitor la comunicatul Consiliului Superior de Medicină Legală, Vasile Astărăstoae a precizat următoarele:
„Am aflat că legiștii sunt niște autodidacți geniali, care pe baza expertizelor făcute la cei decedați în secțiile de ATI capătă cunoștințele avansate pe care un medic ATI le obține în 5 ani de rezidențiat. Am aflat că acum se poate calcula probabilitatea legăturii de cauzalitate (între reducerea dozei de noradernalină la doza terapeutică de 1 mg și deces). Sunt sigur că 99% a rezultat nu prin calcule empirice, ci pe baza teoremei lui Bayes, o teoremă elaborată acum patru secole și care se folosește acum în Biologie și în Inteligența Artificială.
Departe de mine gândul că au introdus în formula principiului Post hoc ergo propter hoc/după asta deci din cauza asta (corelație din coincidență), deoarece acesta determină o eroare logică ce constă, de fapt, în a deduce concluzia doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor, în loc să se ia în calcul alți factori care ar putea elimina legătura între evenimente. Sunt mâhnit că nu fac parte dintre acești superprofesioniști, care să mă învețe atâtea lucruri fascinante. Eu am fost un simplu medic primar anatomie patologică și medicină legală, care în decursul carierei profesionale, de peste 46 de ani, a avut o singură angoasă: nu cumva din orgoliu și superficialitate să nedreptățesc o persoană nevinovată. Cu umilință țin totuși să le reamintesc onorabililor membri ai Biroului Executiv al CSML că trufia este în religia creștină (și nu numai) un păcat capital. Puțină smerenie nu strică nici în medicina legală”, a scris Vasile Astărăstoae.
Mesajul integral al lui Vasile Astărăstoae
„Tratamente inutile în medicină
Acum doi ani de zile am luat decizia de a nu mai fi prezent la niciun post de televiziune, iar acum patru luni m-am hotărât să mă retrag și din mediul online. Nu am nevoie de o notorietate obținută facil prin mass-media, iar mediul online este de o violență verbală inacceptabilă.
În cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon, am așteptat să se pronunțe în primul rând, Colegiul Medicilor, pentru că el este îndreptățit prin lege să apere onoarea și independența profesională. Se pare însă că acesta atât de vocal și intransigent în timpul pandemiei, când mă amenința cu excluderea din CMR, are acum alte preocupări și de aceea sunt obligat să revin cu o notiță de etică medicală.
De la început câteva precizări.
Nu este un articol partizan. Dovada că la postările mele raționale și neutre din timpul pandemiei, care ulterior au fost validate de realitate, am primit numeroase etichete și jigniri; o serie de medici și asistente ATI etichetându-mă drept criminal, doctor de morți, ramolit, depășit, mediocru științific etc.
Nu este despre noradrenalină. Sunt printre puținii cetățeni ai României, care recunosc că nu au expertiză în utilizarea terapeutică a noradrenalinei și nu voi aborda acest subiect. Îl las în seama magistraților, politicienilor, ziariștilor și a altora care au o expierență mai mare decât a mea.
În rândurile de mai jos, voi încerca să explic un concept vechi în medicină (cel de tratamente inutile), să-l dezvolt potrivit principiilor eticii medicale și să analizez efectul acestei pseudo-dezbateri publice asupra sistemului de sănătate.
Nu este un articol polemic și, în consecință, nu voi răspunde la nicio invitație de a-l dezbate în mass-media.
Ce sunt tratamentele inutile / futile?
Întâi trebuie să lămurim sensul lexical al inutilității.
Inutil – care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic (1). Rădăcina cuvântului „inutil” este cuvântul latin „futilis”, care înseamnă fără valoare (2). Sensurile obișnuite includ ineficient, inutil, nereușit și lipsit de merit.
Dicționarul Webster definește inutilitatea ca „nu servește niciun scop util; complet ineficientă sau nu produce niciun efect valoros” (3). Definiția acestui cuvânt în dicționarul Oxford este „scurge, zadarnic, eșec la finalul dorit prin defect intrinsec”(4).
Conceptul de inutilitate medicală este probabil la fel de vechi ca medicina însăși. Hippocrate include în operele sale o parte în care cere medicilor să evite supratratarea unui pacient, cu orice preț, al cărui corp a fost acoperit de boli; evitarea tratamentului inutil a devenit o obligație etică pentru medici (5, 6). Ideea de inutilitate este regăsită și în lucrarea „Republica” a lui Platon, care consideră inutil suportul medical acordat celor nesănătoşi, cu o condiţie fizică precară: „Pentru oamenii ale căror vieți sunt întotdeauna într-o stare de boală interioară, Asclepius nu a încercat să prescrie un regim care să le facă din viață o mizerie prelungită… o viață cu preocupare de boală și neglijarea muncii nu merită trăită.” (7).
Deși acest concept este cunoscut de mult timp și mulți autori au încercat să-l definească (8, 9, 10, 11, 12, 13), încă nu există consens deplin asupra unei definiții a tratamentului inutil, deoarece s-au dovedit greu de definit criterii specifice, care ar putea fi utilizate, de exemplu, pentru retragerea unilaterală a tratamentului (14). Ghidurile Asociației Medicale Americane (AMA) descriu tratamentele inutile din punct de vedere medical ca fiind acelea care nu au „nicio șansă rezonabilă de a aduce beneficii pacientului”. Sensul termenului „inutil” depinde de valorile și obiectivele tratamentului unui anumit pacient (15). American Thoracic Society afirmă că o intervenție este inutilă atunci când este foarte puțin probabil să determine o supraviețuire „cu sens” (16). American Heart Association – resuscitarea cardio-respiratorie este inutilă atunci când nu există raportări privind supraviețuiri în acele circumstanțe, în studii cu design corespunzător (17).
Šarić et al. (2017) afirmă că trebuie avute în vedere obiectivele tratamentului medical (18), iar Truog et al. au în vedere scopul principal al medicinei de terapie intensivă, acela de a ajuta pacienții să supraviețuiască amenințărilor acute la adresa vieții lor, păstrând și restabilind în același timp calitatea acelor vieți (19).
Inutilitatea tratamentului medical apare atunci când:
Există un scop.
Există o acțiune sau o activitate pentru atingerea acestui scop.
Există o certitudine virtuală că acțiunea sau activitatea nu reușește să atingă scopul propus (20).
În consecință, cea mai simplă definiție a inutilității tratamentului medical ar fi: „o acțiune clinică care nu este efectuată pentru atingerea unui scop clar și, prin urmare, nu este utilă pentru pacientul vizat” (21).
Cu alte cuvinte, putem vorbi despre efectul sau valoarea unui anumit tratament numai atunci când cunoaștem obiectivele tratamentului respectiv. Improbabilitatea sau probabilitatea scăzută de a atinge obiectivele vizate se numără printre cele mai esențiale caracteristici ale conceptului de inutilitate medicală. Un exemplu de obiectiv: obținerea rezultatelor fiziologice al tratamentului, indiferent de calitatea efectelor adverse al acestuia – creșterea tensiunii arteriale la o doză crescută de vasopresor chiar dacă există riscul de complicații grave. Dacă acest obiectiv nu este atins, atunci este un tratament dovedit inutil prin proba terapeutică (Res ipsa loquitur) și trebuie oprit. Un tratament, care nu are efectul prognozat, este inutil și poate exercita efecte semnificative asupra fiziologiei sau anatomiei pacienților.
Spațiul nu-mi pernite să dezvolt elementele cantitative și calitative ce definesc conceptul de inutilitate în medicină. Poate într-o postare viitoare.
Dacă mai există zone gri în ceea ce privește definirea tratamentelor inutile, găsim, în aproape toată literatura, opinia că acestea trebuiesc oprite imediat ce sunt identificate (22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32). SUA, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania etc. au elaborate legi, protocoale și metodologii, care reglementează această problemă. Fenomenul însă persistă în numeroase țări.
Într-o metaanaliză, Aghabarary și Nayeri (33) identifică cele mai importante motive din spatele furnizării de tratamente medicale inutile, la care s-a făcut referire fie implicit, fie explicit în literatură:
- Solicitarea și persistența pacienților/membrilor familiei.
- Emoțiile, credințele și atitudinile personale ale profesioniștilor din domeniul sănătății.
- Factori organizatorici și teama de implicarea în litigii medicale.
- Factori sociali, culturali și religioși.
Cele mai importante consecințe ale furnizării de tratamente medicale inutile, menționate în literatură, fie implicit, fie explicit, au fost:
- suferință pentru pacient;
- suferință, suferință morală, epuizare la locul de muncă, nemulțumire la locul de muncă în rândul asistentelor și medicilor și, prin urmare, scăderea calității îngrijirii;
- poveri financiare grele pentru familii, sisteme de sănătate și societăți;
- punerea în pericol a altor pacienți.
Când se confruntă cu tratamente medicale inutile, medicii și alți membri ai echipei de îngrijire ar trebui să fie conștienți de unele principii etice. Cunoașterea acestor principii ar putea facilita luarea deciziilor, mai ales în cazurile în care orientările legale sunt insuficiente sau lipsesc. Înțelegerea acestor principii poate reduce presiunea pe care o simt profesioniștii din domeniul sănătății atunci când trebuie să se confrunte cu tratamentele medicale inutile.
În primul rând, medicii ar trebui să se întrebe: Care este scopul principal al tratamentului?
Apoi, să conștientizeze că, datorită progreselor medicale, acum este posibil să susținem viața într-o măsură care înainte ar fi fost dificil de imaginat. Uneori acest lucru se poate dovedi a fi nerezonabil, ca să nu spun dăunător și lipsit de etică. În unele situații, în loc să susținem viața, putem ajunge să prelungim procesul de moarte, precum și suferința pacientului.
Este important să nu neglijăm credințele religioase și morala personală a multor medici care sunt în conflict cu codurile profesionale ale organizațiilor medicale de care aparțin (34).
Există o mare diferență între a ucide și a retrage un tratament inutil, ineficient. Deși retragerea tratamentului inutil la un pacient în stare critică poate duce la moartea acestuia, în țările civilizate, din punct de vedere legal, nu este considerat ucidere, așa cum s-a arătat în decizia instanței în cazul lui Karen Ann Quinlan (35).
Din punct de vedere etic, dacă se consideră că un tratament suplimentar este inutil, atunci este datoria etică a medicului să oprească tratamentele ulterioare menite pur și simplu să prelungească viața și să înceapă tratamente care să îmbunătățească confortul și demnitatea pacientului și a familiei sale (11).
Există o distincție între suprimarea tratamentului inutil și omorul cu premeditare. Diferența dintre cei doi termeni este clară. Când ceva este inutil, înseamnă că nu are efect, nu poate aduce niciun beneficiu pacientului.
De asemenea, nu trebuie să se confunde cu eutanasia pasivă. Eutanasia pasivă înseamnă că nu îi administrezi un tratament util, îl subdozezi sau îl retragi, ceea ce nu este cazul la tratamentele inutile. Am văzut credincioși, care fac această confuzie. Lor le spun că biserica creștin-ortodoxă are o rugăciune specială pentru cei aflați pe patul de moarte, care arată ca o „eutanasie” teologică: „rugăciunea despărțirii grele de suflet”. Preotul este chemat la patul pacientului muribund și, prin harul său dat de Dumnezeu exprimat în această rugăciune, dezleagă sufletul de trupul muribund pentru a ajunge în veșnicie. Rugăciunea despărțirii grele de suflet (o rugăciune pentru muribunzi) este o rugăciune care datează cel puțin din a doua jumătate a secolului al IV-lea și se face atunci când un credincios ortodox chinuie pe patul de suferință, neputând muri liniștit (36).
Conceptul de inutilitate a tratamentelor medicale trebuie diferențiată de raționalizarea resurselor în sistemul de sănătate. În cazul în care se discută utilitatea unui tratament medical, întrebarea, care se pune, este dacă avantajele aduse de acest tratament depășesc inconvenientele și riscurile la care este supus pacientul, în timp ce în cazul raționalizării resurselor, întrebarea cardinală se referă la costurile unei anumite intervenții. Aceasta nu înseamnă că necesitatea raționalizării resurselor nu poate avea, la un moment dat, un impact asupra deciziei cu privire la inutilitatea tratamentului medical.
În sfârșit, o dată suprimat un tratament inutil, bolnavul critic nu trebuie abandonat. El trebuie să intre într-un program de îngrijire paliativă/îngrijire de confort. Acest tip de îngrijire ar trebui să fie oferită de la stabilirea diagnosticului până la sfârșitul vieții (37, 38).
Ar trebui depuse eforturi pentru a educa publicul, precum și profesioniștii din domeniul sănătății despre rolul unităților de terapie intensivă și despre modalitățile alternative de tratare a pacienților la sfârșitul vieții (38, 39, 40, 41).
Rezultă din cele consemnate mai sus că medicii au obligația de a oferi pacienților numai acele tratamente care au șanse rezonabile de a aduce un beneficiu stării de sănătate a acestora și de a refuza acordarea de tratamente inutile solicitate de către pacient sau familia acestuia. Deși, în virtutea autonomiei pacientului, acesta are dreptul de a alege dintre diferite opțiuni terapeutice sau de a le respinge pe toate, pacientul nu are dreptul de a primi orice tratament cere, iar medicul este obligat să ofere acele tratamente care sunt conforme cu standardele de îngrijire stabilite în cadrul profesiei medicale (42, 43, 44, 45, 46).
Consecințele necunoașterii conceptului de tratamente inutile vor fi tragice pentru sistemul medical românesc:
1. se va trece la o medicină defensivă, ultracostisitoare care, în final (la presiuni externe), va impune reducerea pachetului de servicii și plata serviciilor medicale (bineînțeles după alegeri);
2. va determina o nouă migrație a medicilor, o „deșertizare” a sistemului de sănătate;
3. se va deteriora relația medic-pacient: pacientul va privi pe medic ca la un posibil infractor, iar medicul la pacient ca la un posibil delator, pardon avertizor de integritate.
Vin vremuri triste pentru justițiarii români: nici pâine, nici circ.
P.S.1. Am citit cu mare atenție comunicatul Consiliului Superior de Medicină Legală. Am aflat că legiștii sunt niște autodidacți geniali, care pe baza expertizelor făcute la cei decedați în secțiile de ATI capătă cunoștințele avansate pe care un medic ATI le obține în 5 ani de rezidențiat. Am aflat că acum se poate calcula probabilitatea legăturii de cauzalitate (între reducerea dozei de noradernalină la doza terapeutică de 1 mg și deces). Sunt sigur că 99% a rezultat nu prin calcule empirice, ci pe baza teoremei lui Bayes, o teoremă elaborată acum patru secole și care se folosește acum în Biologie și în Inteligența Artificială. Departe de mine gândul că au introdus în formula principiului Post hoc ergo propter hoc/după asta deci din cauza asta (corelație din coincidență), deoarece acesta determină o eroare logică ce constă, de fapt, în a deduce concluzia doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor, în loc să se ia în calcul alți factori care ar putea elimina legătura între evenimente. Sunt mâhnit că nu fac parte dintre acești superprofesioniști, care să mă învețe atâtea lucruri fascinante. Eu am fost un simplu medic primar anatomie patologică și medicină legală, care în decursul carierei profesionale, de peste 46 de ani, a avut o singură angoasă: nu cumva din orgoliu și superficialitate să nedreptățesc o persoană nevinovată. Cu umilință țin totuși să le reamintesc onorabililor membri ai Biroului Executiv al CSML că trufia este în religia creștină (și nu numai) un păcat capital. Puțină smerenie nu strică nici în medicina legală.
P.S.2. Bibliografie
1. Dexonline, inutil, https://dexonline.ro/intrare/inutil/28951
2. Dexonline, futil, https://dexonline.ro/definitie/futil
3. Webster dictionary. Futility [(accessed in 2024)]. http://www.merriam-webster.com/dictionary/futility.
4. Oxford dictionary. Futility (accessed in 2024) https://www.oxfordlearnersdictionaries.com/definition/english/futility?q=futility
5. Hippocrat, Texte alese, Editura medicală, Buc.1960
6. Hippocrates, Edited and translated by Paul Potter, Harvard University Press, 2022
7. Platon, Republica, Editura Antet, 2010
8. Ardagh M. Futility has no utility in resuscitation medicine. J Med Ethics. 2000 Oct;26(5):396-9. doi: 10.1136/jme.26.5.396. PMID: 11055046; PMCID: PMC1733283.
9. Rinehart A. Beyond the futility argument: the fair process approach and time-limited trials for managing dialysis conflict. Clin J Am Soc Nephrol. 2013 Nov;8(11):2000-6. doi: 10.2215/CJN.12191212. Epub 2013 Jul 18. PMID: 23868900; PMCID: PMC3817917.
10. Schneiderman LJ. Defining Medical Futility and Improving Medical Care. J Bioeth Inq. 2011 Jun;8(2):123-131. doi: 10.1007/s11673-011-9293-3. Epub 2011 Mar 20. PMID: 21765643; PMCID: PMC3106156.
11. Schneiderman LJ, Faber-Langendoen K, Jecker NS. Beyond futility to an ethic of care. Am J Med. 1994 Feb;96(2):110-4. doi: 10.1016/0002-9343(94)90130-9. PMID: 8109595.
12. Lawrence J. Schneiderman, Nancy S. Jecker, Wrong Medicine: Doctors, Patients, and Futile Treatment, Second edition, The John Hopkins University Press, Baltimore,Maryland,2011
13. Swetz KM, Burkle CM, Berge KH, Lanier WL. Ten common questions (and their answers) on medical futility. Mayo Clin Proc. 2014 Jul;89(7):943-59. doi: 10.1016/j.mayocp.2014.02.005. Epub 2014 Apr 13. PMID: 24726213.
14.Wilkinson DJ, Savulescu J. Knowing when to stop: futility in the ICU. Curr Opin Anaesthesiol. 2011 Apr;24(2):160-5. doi: 10.1097/ACO.0b013e328343c5af. PMID: 21293267; PMCID: PMC3252683.
15.American Medical Association, Cod of Medical Ethics, Medically Ineffective Interventions, https://code-medical-ethics.ama-assn.org/ethics-opinions/medically-ineffective-interventions
16. American Thoracic Society, Clinical Practice Guidelines https://site.thoracic.org/
17. American Heart Association New resuscitation guidelines update CPR chest pushes https://www.heart.org/en/news/2018/07/23/new-resuscitation-guidelines-update-cpr-chest-pushes
https://www.heart.org/en/professional/quality-improvement/get-with-the-guidelines/get-with-the-guidelines-resuscitation
18. Šarić, L., Prkić, I. & Jukić, M. Futile Treatment—A Review. Bioethical Inquiry 14, 329–337 (2017). https://doi.org/10.1007/s11673-017-9793-x
19. Truog RD, Campbell ML, Curtis JR, Haas CE, Luce JM, Rubenfeld GD, Rushton CH, Kaufman DC; American Academy of Critical Care Medicine. Recommendations for end-of-life care in the intensive care unit: a consensus statement by the American College [corrected] of Critical Care Medicine. Crit Care Med. 2008 Mar;36(3):953-63. doi: 10.1097/CCM.0B013E3181659096. Erratum in: Crit Care Med. 2008 May;36(5):1699. PMID: 18431285.
20. Aghabarary M, Dehghan Nayeri N. Medical futility and its challenges: a review study. J Med Ethics Hist Med. 2016 Oct 20; 9:11. PMID: 28050241; PMCID: PMC5203684.
21. Kasman DL. When is medical treatment futile? A guide for students, residents, and physicians. J Gen Intern Med. 2004 Oct;19(10):1053-6. doi: 10.1111/j.1525-1497.2004.40134.x. PMID: 15482559; PMCID: PMC1492577.
22. Kon AA. Futile and Potentially Inappropriate Interventions: Semantics Matter. Perspect Biol Med. 2018;60(3):383-389. doi: 10.1353/pbm.2018.0012. PMID: 29375068.
23. Schneiderman LJ, Jecker NS, Jonsen AR. The Abuse of Futility. Perspect Biol Med. 2018;60(3):295-313. doi: 10.1353/pbm.2018.0001. PMID: 29375057.
24. Wolf AT, White KR, Epstein EG, Enfield KB. Palliative Care and Moral Distress: An Institutional Survey of Critical Care Nurses. Crit Care Nurse. 2019 Oct;39(5):38-49. doi: 10.4037/ccn2019645. PMID: 31575593.
25. Lambden JP, Chamberlin P, Kozlov E, Lief L, Berlin DA, Pelissier LA, Yushuvayev E, Pan CX, Prigerson HG. Association of Perceived Futile or Potentially Inappropriate Care With Burnout and Thoughts of Quitting Among Health-Care Providers. Am J Hosp Palliat Care. 2019 Mar;36(3):200-206. doi: 10.1177/1049909118792517. Epub 2018 Aug 5. PMID: 30079753; PMCID: PMC6363893.
26. Close E, White BP, Willmott L. Balancing Patient and Societal Interests in Decisions About Potentially Life-Sustaining Treatment: An Australian Policy Analysis. J Bioeth Inq. 2020 Sep;17(3):407-421. doi: 10.1007/s11673-020-09994-7. Epub 2020 Sep 22. PMID: 32964352.
27. Mark NM, Rayner SG, Lee NJ, Curtis JR. Global variability in withholding and withdrawal of life-sustaining treatment in the intensive care unit: a systematic review. Intensive Care Med. 2015 Sep;41(9):1572-85. doi: 10.1007/s00134-015-3810-5. Epub 2015 Apr 23. PMID: 25904183.
28. Close E, White BP, Willmott L, Gallois C, Parker M, Graves N, Winch S. Doctors’ perceptions of how resource limitations relate to futility in end-of-life decision making: a qualitative analysis. J Med Ethics. 2019 Jun;45(6):373-379. doi: 10.1136/medethics-2018-105199. Epub 2019 May 15. PMID: 31092631.
29. Stewart C. Futility determination as a process: problems with medical sovereignty, legal issues and the strengths and weakness of the procedural approach. Bioethical Inquiry 2011; 8:155–63. doi:10.1007/s11673-011-9297-z
30. Brown EA. Ethnic and cultural challenges at the end of life: setting the scene. J Ren Care. 2014 Sep;40 Suppl 1:2-5. doi: 10.1111/jorc.12083. PMID: 25185486.Olson NW. Why Should Medical Care Be Family-Centered?: Understanding Ethical Responsibilities for Patients’ Family Members. Kennedy Inst Ethics J. 2019;29(2):159-185. doi: 10.1353/ken.2019.0019. PMID: 31257230.
31. Miller EM, Porter JE, Barbagallo MS. The experiences of health professionals, patients, and families with truth disclosure when breaking bad news in palliative care: A qualitative meta-synthesis. Palliat Support Care. 2022 Jun;20(3):433-444. doi: 10.1017/S1478951521001243. PMID: 35713348.
32. Curtis JR, Higginson IJ, White DB. Integrating palliative care into the ICU: a lasting and developing legacy. Intensive Care Med. 2022 Jul;48(7):939-942. doi: 10.1007/s00134-022-06729-7. Epub 2022 May 16. PMID: 35577992.
33. Aghabarary M, Dehghan Nayeri N. Medical futility and its challenges: a review study. J Med Ethics Hist Med. 2016 Oct 20; 9:11. PMID: 28050241; PMCID: PMC5203684.
34. Antiel RM, Curlin FA, Hook CC, Tilburt JC. The impact of medical school oaths and other professional codes of ethics: results of a national physician survey. Arch Intern Med. 2011 Mar 14;171(5):469-71. doi: 10.1001/archinternmed.2011.47. PMID: 21403046; PMCID: PMC3951008.
35. Kenny RW. A cycle of terms implicit in the idea of medicine: Karen Ann Quinlan as a rhetorical icon and the transvaluation of the ethics of euthanasia. Health Commun. 2005;17(1):17-39. doi: 10.1207/s15327027hc1701_2. PMID: 15590340.
36. Ungureanu Mihail Adeodatus and Vasile Astărăstoae, The Quality of Life in the Light of Immanence and Its Sacrality in the Light of Transcendence, in Bioethics in Medicine and Society,Edited by Thomas F. Heston and Sujoy Ray, IntechOpen, London, 2020
37. Center for Practical Bioethics. Recommended policy guidelines regarding medical futility. https://www.practicalbioethics.org/wp-content/uploads/2021/10/guidelines-regarding-medical-futility-2008.pdf Accessed August,10, 2024.
38. Rady MY, Johnson DJ. Admission to intensive care unit at the end-of-life: is it an informed decision? Palliat Med. 2004 Dec;18(8):705-11. doi: 10.1191/0269216304pm959oa. PMID: 15623167.
38. Sibbald R, Downar J, Hawryluck L. Perceptions of „futile care” among caregivers in intensive care units. CMAJ. 2007 Nov 6;177(10):1201-8. doi: 10.1503/cmaj.070144. Epub 2007 Oct 31. PMID: 17978274; PMCID: PMC2043060.
39. Jensen HI, Ammentorp J, Ording H. Guidelines for withholding and withdrawing therapy in the ICU: impact on decision-making process and interdisciplinary collaboration. Heart Lung Vessel. 2013;5(3):158-67. PMID: 24364007; PMCID: PMC3848674.
40. Joseph R. Hospital policy on medical futility – does it help in conflict resolution and ensuring good end-of-life care? Ann Acad Med Singap. 2011 Jan;40(1):19-25. PMID: 21369628.
41. Jox RJ, Schaider A, Marckmann G, Borasio GD. Medical futility at the end of life: the perspectives of intensive care and palliative care clinicians. J Med Ethics. 2012 Sep;38(9):540-5. doi: 10.1136/medethics-2011-100479. Epub 2012 May 5. PMID: 22562948.
42. Kopar PK, Visani A, Squirrell K, Brown DE. Addressing Futility: A Practical Approach. Crit Care Explor. 2022 Jul 1;4(7):e0706. doi: 10.1097/CCE.0000000000000706. PMID: 35815180; PMCID: PMC9257305.
43. Lee RY, Brumback LC, Sathitratanacheewin S, Lober WB, Modes ME, Lynch YT, Ambrose CI, Sibley J, Vranas KC, Sullivan DR, Engelberg RA, Curtis JR, Kross EK. Association of Physician Orders for Life-Sustaining Treatment With ICU Admission Among Patients Hospitalized Near the End of Life. JAMA. 2020 Mar 10;323(10):950-960. doi: 10.1001/jama.2019.22523. PMID: 32062674; PMCID: PMC7042829.
44. da Silva Vieira JV, Deodato S, Mendes F. The concept of futility in health: A scoping review. Clinical Ethics 2021;16(4):1-7. https//doi.org/10.1177/1477750920977109
45. Damps M, Gajda M, Stołtny L, Kowalska M, Kucewicz-Czech E. Limiting futile therapy as part of end-of-life care in intensive care units. Anaesthesiol Intensive Ther. 2022;54(3):279-284. doi: 10.5114/ait.2022.119124. PMID: 36189906; PMCID: PMC10156502.
46. Kopar PK, Visani A, Squirrell K, Brown DE. Addressing Futility: A Practical Approach. Crit Care Explor. 2022 Jul 1;4(7):e0706. doi: 10.1097/CCE.0000000000000706. PMID: 35815180; PMCID: PMC9257305.“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News