Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis, vineri seara, că se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice de către toţii cetăţenii din judeţ, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Galaţi.
Potrivit sursei citate, decizia intră în vigoare începând de luni şi se aplică în spaţii publice, precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere. Aceeaşi sursă precizează că nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie măşti medicale.
Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome. De asemenea, persoanele din conducerea spaţiilor publice amintite au obligaţia să se asigure că angajaţii şi vizitatorii/clienţii pun în aplicare măsura CJSU Galaţi, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol