PRIMER, avertisment: România rămâne fără medicamente din producţie internă
PRIMER solicită întervenţie guvernamentală pentru a stopa declinul producţiei de medicamente româneşti.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) care reunește 16 situri de fabricație din țară, atrage atenția că datele apărute cu privire la piață farmaceutică din trimestrul 1 din 2018 sunt date brute, scoase din context și trebuie privite cu rezervă, în condițiile în care creșterea medicamentelor care costă sub 25 lei este de doar 5%, iar avansul medicamentelor fabricate în țară este de sub 2%.
"Stagnarea evoluției producătorilor de medicamente din România este efectul fiscalității paradoxale generate de "taxa clawback" care s-a dublat în ultimii 2 ani obligând site-urile de fabricație din țară să plătescă bani pentru venituri realizate de alți jucători din piață farmaceutică" a declarat Dr Dragoș Damian, Director Executiv PRIMER. Este evident că în condițiile în care acest segment economic face obiectul unor reglementări absurde, care denaturează competiția liberă, producătorii de medicamente nu pot să se dezvolte.
Proiecte de dezvoltare, stopate
"Metodologia de calcul a prețului la medicamente, discriminatorie pentru cele ieftine, "taxa de raft" de peste 20% care trebuie plătită pentru accesul pe canalele comerciale și "taxa claw-back", care se așteaptă să ajungă la 30% până la sfârșitul anului acționează că o menghină asupra fabricanților de medicamente din țară, care s-au oprit din numeroase proiecte de dezvoltare de medicamente, modernizare și re-tehnologizare", a completat Damian.
Creșterea de 17% a pieței farmaceutice nu este resimțită de fabricanții din țară, care sunt obligați să plătescă sume exorbitante în loc să investească pentru a asigura nevoile de medicamente uzuale pentru pacienții români. Fabricile din România supraviețuiesc doar pentru că s-au orientat pe producția în lohn, pe suplimente alimentare sau pe exporturi, pentru că medicamentele care fac obiectul "taxei claw-back", folosite de peste 8 milioane de pacienți, sunt nerentabile și ar trebui scoase din portofoliu.
Solicitare către Guvern
"Tocmai de aceea solicităm din nou coaliției de guvernare PSD – ALDE să dialogheze cu fabricanții din țară și să se implice serios, la nivel de experți economici, în înțelegerea și soluționarea problemelor aprovizionării cu medicamente din producția internă. Fără excluderea de la plata "taxei claw-back" a medicamentelor sub 25 lei, acestea vor trebui scoase din portofoliu, adancind problemele create prin dispariția în ultimii ani a peste 2000 de medicamente ieftine. Altfel, peste 3 ani, vom continuă să ne întrebăm de ce nu au pacienții medicamente, de ce trebuie să aducem din import medicamente uzuale pe nevoi speciale și de ce se închid fabricile din țară", a concluzionat reprezentantul PRIMER.
PRIMER reamintește că semnalează de peste un an problemele care au apărut prin creșterea "taxei clawback" și că singură măsură care poate frână dispariția din spitale și farmacii a medicamentelor ieftine este scutirea de "taxa clawback" a medicamentelor care costă mai puțin de 25 lei.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 16 fabrici de medicamente din țară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, GEDEON-RICHTER, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SĂ, SLAVIA PHARM, ZENTIVA, TERAPIA-SUN PHARMA, VIM SPECTRUM.
Vezi şi: Lista cu medicamente compensate şi gratuite, extinsă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News