Data publicării:
Primele rețineri în dosarul certificate false de vaccinare. DNA, comunicat
Primele rețineri în dosarul certificate false de vaccinare!
DNA a transmis următorul comunicat de presă:
”În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 942/VIII/3 din 16 noiembrie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 noiembrie 2021, a suspecților
H. DANIELA-IOANA, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată
I. MARC și B. HOREA, registratori în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată
S. VOICHIȚA-CAMELIA, asistent medical în cadrul Direcției de Sănătate Bihor și o persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2021, suspecții H. Daniela, asistentă medicală, I. Marc și B. Horea, registratori medicali, ar fi pretins și primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 și 300 euro, de la persoanele care doreau să obțină adeverințe de vaccinare și certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.
Persoanele interesate ar fi apelat la suspecții menționați, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecți din centrul de vaccinare Petea și cei interesați de obținerea certificatelor false ar fi fost S. Voichița-Camelia, asistent medical la Direcția de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecții ar fi încărcat în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverința de vaccinare și, pe baza acesteia, certificatul digital european Covid.
Mijloacele de probă au relevat existența a două moduri de acțiune:
Unul este acela în care persoana interesată s-ar fi prezentat efectiv la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată efectiv, iar cel de-al doilea (mai frecvent utilizat) este acela în care persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverința de vaccinare în schimbul sumei de bani solicitate. În această a doua situație persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicații telefonice ce permit transmiterea de fișiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecților H. Daniela, I. Marc și B. Horea, în vederea introducerii datelor în RENV și a generării adeverinței de vaccinare. Apoi, adeverințele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa și sumele de bani cu titlu de mită. Ulterior, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecții H. Daniela, I. Marc și B. Horea pentru remiterea sumelor de bani primite de la persoanele fals vaccinate. Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru „serviciile” lor.
Astfel de adeverințe de vaccinare nu ar fi fost generate de suspecți decât în anumite ture în care restul personalului acceptau comportamentul acestora sau nu acordau atenție activității lor.
La perchezițiile desfășurate în cursul zilei de 16 noiembrie 2021 au fost găsite sume de bani totalizând 127.000 de euro, 75.000 de lei și 1.000 de lire sterline.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News