„În această dimineață, în timp ce scriam aici pe blog, aud glas Divin care spune așa: CANDELA SE VA STINGE ÎN VREMEA VEACULUI NOSTRU! OMENIREA NU VA MAI DURA! Apoi glasul Divin continuă: Profețiile despre care ați știut și nu ați luat aminte, încep a se împlini. Au început Profețiile să se împlinească!
Prieteni dragi, măcar acum în al 11-lea ceas să ne trezim și să ne întoarcem cu faţa către DUHUL CEL PREA SFÂNT, îmi spune chiar acum un glas în dreapta mea. Îmi spune că trebuie să ne întoarcem cu faţa către DUHUL SFÂNT și să chemăm în ajutor pe MĂICUȚA DOMNULUI.
Eu nu pot decât să va povățuiesc, pentru ca fiecare dintre voi să găsiți CALEA bineplacută LUI DUMNEZEU, CALEA spre mântuire. Cine vrea să ia aminte la toate câte am scris până acum și la toate câte voi scrie, nu are cum să rătăcească CALEA către IISUS HRISTOS, DOMNUL și DUMNEZEUL nostru al tuturor. Cine nu vrea să ia aminte la toate câte am scris și spus, va face voia celui rău, voia diavolului care abia așteaptă ca să prindă în ghearele sale suflet după suflet”, a scris, pe blogul ei, Maria Ghiorghiu.
VEZI ȘI: Prezicătoarea Maria Ghiorghiu, mesaj nou: "Ora zero, zero zero!"
VEZI ȘI: Tribunalul Arbitral din Elveția i-a dat dreptate lui Borza
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol