Prezența gazelor naturale în Marea Neagră a fost confirmată
Prezența gazelor naturale în platoul continental al Mării Negre a fost confirmată de către prima sondă săpată de ExxonMobil (SUA) şi OMV Petrom, dar este prematură evaluarea cantităţilor, au anunţat vineri cele două companii.
"Acest fapt este încurajator, însă este prea devreme în procesul de explorare şi evaluare a datelor pentru a specula dacă se vor dovedi comerciale sau nu", se arată într-un comunicat comun al companiilor.
ExxonMobil Exploration and Production Romania, filială a grupului american Exxon Mobil, împreună cu OMV Petrom, companie deţinută în proporţie de 51% de grupul austriac OMV, derulează lucrări de explorare a hidrocarburilor în Marea Neagră.
Prima sondă săpată de cele două companii, Domino‐1, este amplasată în blocul Neptun, la 170 kilometri de ţărm. Operaţiunile de foraj au început la sfârşitul anului trecut.
Petrom şi Exxon au încheiat în 2008 o înţelegere referitoare la explorarea în comun a potenţialului de hidrocarburi a zonei de mare adâncime din perimetrul Neptun.
Președintele Traian Băsescu urma să facă o vizită, sâmbătă, pe vasul de explorare al ExxonMobil din Marea Neagră, dar a fost amânată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News