O casă din Târgovişte, care aparţine unei bătrâne în vârstă de 85 de ani, a luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a doua oară în ultimele 24 de ore.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, pompierii din Târgovişte au fost solicitaţi să intervină la un incendiu în centrul oraşului, însă, în momentul în care au ajuns la locul intervenţiei, au constatat că ardea aceeaşi locuinţă care luase foc şi cu o seară în urmă.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale, incendiul fiind stins după aproximativ două ore.
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dâmboviţa şi ai ISU Dâmboviţa iau în calcul şi ipoteza unei acţiuni intenţionate. De asemenea, vecinii femeii cred că focul a fost pus intenţionat, întrucât casa bătrânei este situată în centrul oraşului, iar preţul terenului în zonă este ridicat.
"Nimeni nu-şi poate explica de unde a pornit focul, mai ales că proprietara este găzduită de mine de 24 de ore de la primul incendiu deoarece în casă nu se mai poate locui. Casa era încuiată după primul foc, utilităţile erau oprite, astfel că nu îmi eplic ce s-a întîmplat", a declarat bărbatul care a găzduit-o pe bătrână după primul incendiu, care a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Primul incendiu la casa femeii de 85 de ani a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, când bătrâna a suferit arsuri de gradul al doilea pe gât şi pe mâini după ce hainele i-au luat foc. Ulterior, flăcările au cuprins întreaga casă, la faţa locului intervenind două autospeciale ale pompierilor militari care au împiedicat extinderea incendiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News