Din punct de vedere moral nu există nicio diferenţă între comportamentul unui pedofil şi cei care cer asta (căsătoria între homosexuali şi posibilitatea ca perechile homosexuale să adopte copii), a spus Kover la un eveniment electoral desfăşurat la Budapesta. Copilul este în ambele cazuri un obiect, un articol pentru plăcere, un obiect de realizare personală, a adăugat preşedintele parlamentului ungar, care este de asemenea unul dintre fondatorii partidului conservator Fidesz condus de premierul Viktor Orban. Laszlo Kover a continuat afirmând că un homosexual normal ştie cum este orânduită lumea şi că el nu poate avea pretenţii să adopte copii, pentru că el nu este la fel ca un heterosexual.
Aceste afirmaţii au stârnit critici din partea asociaţiilor de apărare a drepturilor persoanelor LGBT şi din partea unor figuri publice, precum politologul Zoltan Lakner, cunoscut ca fiind homosexual. Kover a ofensat în mod brutal toate perechile care vor să adopte copii, a susţinut Lakner într-o postare pe Facebook, el considerând de asemenea că declaraţiile (preşedintelui parlamentului) indică clar cine trebuie ferit de atacul politic şi pe cine trebuie să urâm.
Dacă cineva crede că adoptarea unui copil deja născut, căruia să i se ofere dragostea şi o familie este acelaşi lucru cu a-l abuza sexual, acea persoană cu siguranţă nu este avizată în chestiunile morale, mai scrie Zoltan Lakner în postarea sa. Căsătoria între homosexuali nu este permisă în Ungaria, astfel că este foarte dificilă adoptarea unor copii de către perechile formate din persoane de acelaşi sex, care de obicei încearcă să facă adopţii în mod individual. Constituţia Ungariei adoptată în anul 2011 precizează definiţia căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă