Premieră în handbalul românesc: O echipă întreagă, suspendată
Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal a suspendat provizoriu mai multe jucătoare ale echipei Corona Braşov, suspectate de încălcarea regulamentului antidoping.
Astfel, Comisia Centrală de Disciplină, autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar, constată că în data de 25 noiembrie, Comisia de audiere a sportivilor şi personalului asistent din codul ANAD a dispus suspendarea provizorie a sportivelor Bianca Bazaliu, Daciana Hosu şi Cristina Laslo, începând cu data de 25 noiembrie, conf. art. 50, alineat 1 din Legea 227/2006, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul FRH.
După ce în data de 26 noiembrie, Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent din codul ANAD, a dispus notificarea sportivelor Eliza Iulia Buceschi, Daria Bucur, Ana Maria Lopătaru, Natasa Nolevska, în vederea audierii şi cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanţă sau metodă interzisă ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping şi suspendarea provizorie din activitatea sportivă, în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006, Comisia Centrală de Disciplină a constatat că dreptul de joc în competiţiile organizate de FRH, AJH, AMHB este suspendat, începând cu data de 26 noiembrie până la data stabilită conform Hotărârii ANAD.
Alte 13 jucătoare notificate
Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent din codul ANAD a dispus, în data de 29 noiembrie, notificarea altor zece jucătoare, Sorina Maria Tîrcă, Marilena Alexandrina Neagu, Mihaela Diana Popescu, Elena Andreea Pătuleanu, Ivona Pavicevic, Viktoriya Tymoshenkova, Andreea Elisa Chiricuţă, Andreea Georgiana Ciuciulete, Elaine Gomes Barbosa, Alicia Maria Gogîrlă, în vederea audierii şi cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanţă sau metodă interzisă, ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping şi suspendarea provizorie din activitatea sportivă în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006, iar Comisia Centrală de Disciplină a constatat şi în aceste cazuri suspendarea dreptului de joc până la data stabilită conform Hotărârii ANAD.
Comisia Centrală de Disciplină, autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar, a suspendat dreptul de joc şi al sportivelor Claudia Eugenia Lăcătuş şi Oana Maria Căprar, notificate în data de 03 decembrie de Comisia şi audiere a sportivilor şi a personalului asistent din codul ANAD în vederea audierii şi cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanţă sau metoda interzisă.
Comisia de Disciplină a amânat luarea unei decizii împotriva clubului CSM Corona Braşov până la data de 5 decembrie, dată până la care clubul are posibilitatea să formuleze apărare în sensul art.12 ?i 72 lit. e) din Statutul F.R.H. raportat la art. 47 din Legea 227/2006 republicată.
Terapia cu laser intravenos, interzisă
Cristina Laslo, Daria Bucur, Eliza Buceschi şi Bianca Bazaliu, care au folosit terapia cu laser intravenos, o metodă care este interzisă de regulamentul AMA/WADA, au fost excluse din echipa naţională a României care participă în aceste zile la Campionatul Mondial din Japonia. Directorul clubului CSM Corona Braşov, Liviu Dragomir, a declarat că nu s-a pus niciun moment problema de a apela la proceduri care să crească performanţele sportive ale jucătoarelor echipei de handbal, după ce Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat că trei handbaliste ale echipei Corona (Bazaliu, Hosu, Laslo) sunt suspectate de utilizarea unei metode de terapie interzise.
Clubul a prezentat şi punctul de vedere al clinicii la care a apelat, IOMED Clinique, în legătură cu acest caz.
Terapia cu laser de joasă frecvenţă este o procedură minim-invazivă şi non-farmaceutică de generare a unui răspuns fotochimic la nivelul ţesuturilor disfuncţionale sau afectate. Terapia cu laser poate scădea senzaţia dureroasă, reduce inflamaţia şi accelera procesele de vindecare în cazul a numeroase afecţiuni acute şi cronice. Principalul scop al tratamentului în cazul durerii şi a condiţiilor degenerative este acela de a îmbunătăţi funcţia şi mobilitatea structurilor afectate, a precizat scrisoarea medicală.
IOMED Clinique a menţionat că terapia a fost utilizata strict în scop terapeutic în afecţiuni de oboseală cronică şi leziuni musculare, iar numărul şedinţelor care au fost efectuate au fost de una, maximum două, cu o pauză între şedinţe de şapte zile, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News