România a învins Argentina la handbal, la Yellow Cup
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
România s-a impus la handbal împotriva Argentinei, la Yellow Cup.

Naţionala masculină de handbal a României a învins echipa Argentinei cu scorul de 30-23 (15-11), vineri seara, la Winterthur (Elveţia), în ziua a doua a turneului Yellow Cup, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Handbal, scrie Agerpres.

Golurile tricolorilor au fost reuşite de Caba 1, Sabin Constantina 2, Cumpănici 4, Călin Dedu 1, Cristian Ghiţă 1, Demis Grigoraş 2, Gabriel Ilie 1, Robert Nagy 1, Nicuşor Negru 4, Ionuţ Nistor 2, Dan Racoţea 2, Marius Sadoveac 2, Stanciuc 3, Tărîţă 4.

Portarul Ionuţ Iancu a apărat 17 şuturi, având o eficienţă de 42%.

În celălalt meci al zilei, Elveţia a surclasat Bosnia-Herţegovina cu 39-21.

Joi seara, România a fost învinsă de Elveţia cu 37-31 (15-11).

Sâmbătă au loc ultimele partide, Bosnia-Herţegovina - România (ora 15:00) şi Elveţia - Argentina (19:00).

Yellow Cup este ultimul test pentru naţionala masculină de handbal a României, care va evolua în Grupa B, alături de Spania, Austria şi Croaţia, la Campionatul European - EHF EURO 2024 din Germania (10-28 ianuarie 2024).

Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel