Data publicării:
Prefectul Traian Berbeceanu va ataca decizia lui Clotilde Armand cu spitalele dacă este nelegală
Prefectul Municipiului București, Traian Berbeceanu, spune că va ataca decizia Primăriei Sectorului 1 de a nu mai finanța spitalele de pe teritoriul sectorului, cu condiția ca aceasta să fie nelegală.
Întrebat dacă va bloca Hotărârea de la Sectorul 1, despre care puteți citi mai multe AICI, Traian Berbeceanu a declarat: „Nu are nicio importanță ce declarații publice fac partidele politice sau oamenii politici. Acea HCL nu a ajuns încă la Prefectură. Așa cum bine știți, instituția prefectului exercită controlul de legalitate. Când o vom avea, vom analiza foarte bine situația”.
„Dacă considerăm că este nelegală, în mod categoric o vom ataca”, a adăugat Traian Berbeceanu. Anterior, prefectul și-a arătat respectul pentru co-președintele Alianței USR-PLUS, Dacian Cioloș, pentru că și-a arătat susținerea pentru continuarea sa în funcție. Berbeceanu a spus că își va duce mandatul la bun sfârșit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News