Data publicării:

Ponta dorește înăsprirea legislației rutiere. Vezi motivul

Autor: ana | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Premierul Victor Ponta este hotărât să înăsprească legislația rutieră, pe baza experiențelor altor state europene, susținând că "este inadmisibil câţi oameni și-au pierdut viața", în ultima perioadă.

"Cred că avem o mare problemă de implementare a autorităţii legii în domeniul rutier şi sunt foarte hotărât, pe baza experienţelor altor ţări europene, să încercăm o înăsprire a legislaţiei şi o întărire a autorităţii celor care sancţionează abaterile pe drumurile publice. Este inadmisibil câţi oameni şi-au pierdut viaţa în aceste zile", a declarat, marți, Victor Ponta, într-o conferinţă de presă, citează România TV.

Bilanțul ultimelor șapte zile arată că 22 de persoane au murit în urma accidentelor rutiere, iar peste 100 au fost rănite. Principala cauză a producerii accidentelor a fost viteza excesivă. În ultima săptămână, circa 5.000 de şoferi au fost sanctionaţi şi 300 dintre ei au rămas fără permis.

În schimb, George Grigore, comişar-şef Direcţia Poliţiei Rutiere, a afirmat la România TV că: "Statistic vorbind, faţă de aceeaşi perioadă din an, accidentele s-au redus la jumătate. Este un fapt îmbucurător".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel